Cum am cunoscut-o pe Andreea Marin Bănică

Am cunoscut-o frumoasă, puternică, fericită.
O femeie care are ce spune și de la care ai ce învăța.

În 3 octombrie, Clubul Nostru, la cea de-a 12 ediție a avut-o ca invitată pe Andreea Marin Bănică la o discuție ca între fete sub genericul ”Prețuiește viața”.

1. O sală plină de femei aranjate, parfumate, frumoase.
2. O atmosferă caldă și liniștită.
3. Întîlnit fetele de la Health and Beauty BLOGspot (deja atât de apropiate)
4. Am văzut-o, ascultat-o și admirat-o pe Andreea Marin Bănică.
5. Am auzit istorii care au mișcat.
6. Am făcut poze.
7. Am venit acasă împlinită.

Niciodată n-am creat un idol din cineva, mă interesez foarte puțin de viața vedetelor (persoanelor publice). Pe Andreea Marin Bănică am știut-o de la ”Surprize, Suprize” și mai știam că e căsătorită cu Ștefan Bănică Jr. și că e moldoveancă (de este Prut) și alte mici detalii. Atâta tot.

Ieri am văzut-o. Mai înaltă decît îmi imaginam. Frumoasă.
A creat imediat o atmosferă confortabilă în care fiecare se simțea liberă să vorbească, să se deschidă.


A povestit despre ea, cum a ajuns să lucreze la televiziune, despre încercările de a avea un copil, despre viața sa publică, despre viața sa de familie, proiectele pe care le organizează, escaladarea Kilimanjaro și a oferit sfaturi (cu toată modestia):
”să luptăm și să înfruntăm nedreptatea;
să nu-i judecăm pe cei din jur, că nici nu știi cum te-ai putea afla în locul celui judecat;
e greșit să nu-ți ții promisiunea față de copil”
Fricile Andreei sunt un război irațional și boala.
Și un om de valoare poate trăi fără lucruri materiale cîștigate în timp.

Andreea este o femeie puternică, cu principii și valori bine conturate. Fericită.

Dacă n-ați avut ocazia să o cunoașteți, recomand.
Eu data viitoare îmi iau și mama la eveniment.


0 comments:

Post a Comment