#PalasIasi

Pe 31 mai, exact 2 ani în urma s-a deschis Palas Mall Iasi.
Este un Mall care nu doreşte a fi doar un loc în care să faci cumpăraturi, însă unul în care să vii de fiecare dată când vrei să petreci timpul cu familia, când vrei sa simţi gazonul sub picioare, să asculţi muzică bună, să bei cafea sub umbreluţele inspirate ale unor localuri superbe şi cu mâncare gustoasă. Aici şi copiilor le va plăcea enorm (existînd şi un teren de joacă şi chiar carusel).

Deşi mi-am luat doar o rochiţă, cu mare plăcere am intrat în magazine de branduri, pe care atât de mult le dormi la noi: Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti, Pull and Bear, H&M etc.
Reducerile grandioase se fac în iulie şi ianuarie.

Palas Iaşi are cea mai mare parcare subterană, în 5 nivele, cu 2500 locuri. Mie mi se pare foarte comod, să urci în maşină şi să mergi la Iaşi pentru cumpărături: faci doar 2 ore, plus că mai schimbi şi atmosfera.

Noi, un grup de bloggeri, am fost invitaţi cu ocazia aniversării, să vedem #PalasIasi (în continuare poze despre cum a fost şi la final despre intenţiile celor de la Palas Mall)

Am avut parte de cină la restaurantul chinezesc (în poză bloggeri şi Ioana, Director Marketing Palas Mall)
Apoi am facut turul Palas Mall (foto:Nicolae Apostu)
 
View panoramic. Excepţional
Palatul Culturii în spate (foto: Eugen Luchianiuc)
Am asistat la o prezentare de modă, locuri în primul rând
Seara am finalizat-o la bowling (care la fel, se află în interiorul mall-ului) (foto:Alex Forest)

A doua zi am facut un tur al oraşului, am început cu Bojdeuca lui Ion Creangă
Teiul lui Eminescu
Biserica Trei Ierarhi

La acestea trei am avut o frumoasă retrăire a perioadei cînd vizitam Moldova (partea românească).
De asemenea, ador străzile pietonale, pe ele înţelegi oraşul.
Universitatea Al. Ioan Cuza
Teatrul Naţional
Şi biserici romano-catolice
Finalul a fost cu un prânz într-un restaurant libanez.
Iaşiul e foarte familiar, foarte aproape de Chişinău, doar că mult mai frumos.

Acum o să vedem multă publicitate pentru #PalasIasi în Chişinău, plus că ei au să facă evenimente foarte frumoase, la care am să vreau să merg: lejer, fără grabă, să simt aerul de acolo aşa cum îmi place mie.



Mulţumesc organizatorilor şi lui Roman de la JWT, pentru că a fost un eveniment mega frumos.

Share this:

,

CONVERSATION

2 comments:

  1. De nu ar fi cartea verde 60 de euro s-ar putea merge mult mai des

    ReplyDelete
  2. De nu ar fi cartea verde 60 de euro s-ar putea merge mult mai des

    ReplyDelete