Povestea vinului roșu

Eu vin roșu nu beau.
E un vin care mi se pare greoi și care îți întunecă buzele și dantura.
Respectiv ca o domnișoară ce vrea să aibă mereu un zâmbet impecabil, prefer să aleg vinul alb sau rose.


Într-o zi vine Andrei, care și-a lansat recent un blog de nișă, cu propunerea de a degusta Cabernet.
Dacă tot îmi plac provocările, îmi zic: ”acum e momentul”, sau mă împrietenesc cu vinul roșu (pentru că la degustație toți au să aibă buzele negre), sau înțeleg că drumurile noastre sunt absolut diferite.

Așa am descoperit povestea vinului roșu.
Cabernet Sauvignon este pentru vinurile roșii, exact cum e Chardonnay-ul pentru vinurile albe. Deci, clasic și cel mai cumpărat. Respectiv cu mari șanse de a-mi place (deja am mai povestit că sunt o iubitoare a vinurilor clasice).

Cabernet Sauvignon este o combinație de soi de viță de vie roșie Cabernet Franc și albă- Sauvignon Blanc. Este cea mai râspândită din lume, pentru posibiliatea de a se crește ușor și a primi o recoltă bogată. Bobițele strugurilor nu sunt într-atât de apropiate, ceea ce permite ca aerul să treacă mai ușor printre ele, și coaja acestora este destul de groasă, respectiv nu se sparge atât de ușor. Șansele ca să ajungem, în final, cu un strugure sănătos sunt foarte mari.
Cei mai buni struguri care au ajuns să se transforme în licoarea tot mai mult preferată de noi, au reprezentat producătorii de vinuri, pentru o degustație oferită bloggeri-lor.
10 vinuri, dintre care unul în afara concursului.


L-am admirat mai întâi. I-am privit culoarea, limpiditatea. Apoi tot l-am rotit, să se aerisească , și am băgat nasul în pahar. Inspirat. Miros consistent, complex, bogat. După acest lung preludiu, l-am gustat. Vinul care îți lasă gura pungă. Îți amintește de prună, cireașă, coacăză neagră. Un post gust foarte interesant. Unele te mai invită să le mai încerci, iar altele te roagă să rămâi doar cu amintirea.
Le-am dat și note. S-au dorit apreciate.


Vinul care a ieșit învingător după punctajul meu a fost cel de Crescendo. Pe locul doi, a urcat vinul de la Ulmu, iar pe 3 Chateau Vartely.
Părerile colegilor mei au fost diferite, în dependență de preferințele personale, de experiența pe care o au în arta degustatului și cochetarea cu vinul roșu.

(sticlele de vin aranjate în ordinea indicată în tabel)

Învingător, conform clasamentului comun, a ieșit vinul de la Chateau Vartely, locul doi- Crescendo și 3- Chi.

Tot mai mult mă impresionează Chateau Vartely, lasă mult în urmă Purcari, deși poate asta se trage de la dragoste.

Eu am aflat o poveste. Eu am trăit o poveste. Povestea vinului roșu. Cu toate că este străină pentru mine, și mi-e greu s-o recitesc de fiecare dată. Dar promit să mai dau șanse la un alineat sau două, să mă cucerească.
Dacă mi-aș dori acum un vin roșu, aș alege Cabernet Sauvignon de la Crescendo sau Chateau Vartely.

Atât.


Eveniment organizat de finewine.md, în cadrul Carpe Diem, Wine Shop & Bar

Share this:

LEAVE A COMMENT

0 comments:

Post a Comment