cum se fură aeroportul?

Nouă ne place să ne jăluim, și să criticăm.
Cred că la asta suntem cei mai buni.


Și atunci când se face ceva bun, tot criticăm.
Iaca de exemplu la aeroport. Ba că parcarea acoperă aeroportul, ba că se face pristroică.
Dar nimeni nu s-a gândit că s-a îngrădit acolo pentru a se reconstrui, pentru a se extinde, pentru a face ceva mai bun, pentru ca tu, atunci când mergi în vacanță să dispui de cele mai bune condiții.

Parcarea. Cred că asta e cea mai inspirată idee. Eu ador cum ea arată, facilitățile de care dispune: totul organizat și frumos. Dificultatea este că la etajul superior e foarte puțin loc între locurile de parcare și mie îmi este dificil să pun, dar în deosebi să scot mașina. Deși, ea e construită conform standardelor, cum a spus și Dnul Jardan, era nevoie să se țină cont că moldovenii au mașini mari.
Într-adevăr, adevărate tancuri, care au nevoie de jumate de parcare ca să întoarcă.


La etajele inferioare, este mai mult spațiu, mai sunt și locuri pentru persoanele cu dizabilități. Ce-i drept ele sunt în lanțuri ca să nu se parcheze acolo toți cei care nu pot citi semnele. Dar la fiecare etaj este câte o persoană de serviciu care va facilita orice dificultate sau necesitate a persoanelor.




Urmărirea video. Sex în parcare nu se poate de făcut, doar dacă vreți să oferiți show gratis. Așa că mașina voastră este în siguranță.


Până ce o fi, parcarea este gratis. Ulterior va costa 10 lei ora, iar pe parcursul a 12 ore se vor taxa doar 10, astfel încat o să plătiți doar 100 de lei.


Zona VIP. Pentru ca să treceți pe acolo, trebuie să scoateți din buzunar 2640 lei. Pentru aceasta aveți puțină lume în jur, mult aer, canapele confortabile, asistență, gustări și microbuz special doar pentru voi care vă va transporta la avion. Astfel încât toți din autocarul comun să vă privească cu invidie.



Sălile aeroportului. Dacă o să vă uitați pe panourile unde Avia Invest își cere scuze pentru incomoditățile create, pentru că dezvoltă aeroportul, pentru că face totul ca tu să te simți bine atunci când pleci și vii, o să vedeți mult verde și săli ca din filme. Confirm, am văzut toaleta, care arată tare bine, și are floricele pe acolo, respectiv sălile n-au cum să fie mai rele. Se lucrează intens la asta.



Teritoriul aeroportului. Idee n-am avut că aeroportul are un spațiu atât de extins. Am văzut vreo câteva șantiere de lucru, camioane care transportă una alta pentru a facilita zborurile și a nu crea ambuteiaje pe aerodrom (da, și acolo există așa ceva).


De penetrat teritoriul e foarte dificil, securitatea fiind sporită. Am văzut și generatoare și tot ce e nevoie, și la ce eu nu mă pricep pentru a ilumina pistele. Se vorbea despre standarde, niște litere, tipuri (eu ca și femeie pot să vă povestesc despre florile din toaletă și mai puțin despre datele acestea sofisticate). Se mai construiește și o parcare pentru avioane, unde ele să se odihnească.
Eu sunt mega entuziasmată de tot ce înseamnă avioane, și ca un copil mic arătam cu degetul la fiecare avion sau elicopter pe care îl vedeam.



Pompierii. Ei se bucură că nu au intervenții. Noi tot ne bucurăm. Dar mașinile le spală și fac exerciții săptămânale, fiind oricând gata să intervină în caz de necesitate. Pare-mi-se, timpul maxim în care ei trebuie să acționeze este 3 minute.



Romantică. M-a întrebat cineva dacă mai există încăperea ceea de unde se puteau urmări avioanele. Dacă vă aduceți aminte în partea stângă a aeroportului era o cafenea, la care puteai bea ceva și privi aterizările și decolările. Acum acolo se reconstruiește: se face o parcare adiacentă și da, un local din care o să ai această posibilitate, să te bucuri de priveliște. Vă promit că o să fie fenomenală.



A fost furat sau a fost dăruit aeroportul, chiar nu contează pentru mine, atâta timp cât Avia Invest se străduie să-l facă mai bun pentru fiecare din noi, iar rezultatul este vizibil.

Haideți să ne bucurăm de un aeroport într-adevăr frumos ;)

P.S. Eu n-am crezut că bagajele noastre sunt aranjate cu atâta grijă.



(poze, marea majoritate: Adrian Platon)


Share this:

CONVERSATION

1 comments:

  1. Bravo ca detii un blog, insa textul... se ofilesc urechile =\

    ReplyDelete