Azi pentru câteva minute m-am simțit om comun, la fel ca și ceilalți.

Nu că m-aș simți privelegiată într-un vreun fel, că n-am nici statut, nici mod de viață mai deosebit, dar realizez că obișnuința pe care am creat-o nu mai este a unui om de rând.

Azi, mă simțeam atât de bine când așteptam cu câțiva zeci de oameni, microbuzul spre vinărie. Ne înghisuiam și noi să intrăm, n-am încăput. Ne-am dat la o parte și din nou așteptam. Mă simțeam om de rând.

Ei, asta n-a durat foarte mult, pentru că am întâlnit-o pe Catiușa care ne-a spus unde e microbuzul, apoi pe Andrei care a avut grija sa ne inscriem într-o lista, ca sigur să încăpem în următorul microbuz. Apoi l-am întâlnit pe Victor, care mi-a spus care e treaba cu Purcari.

Ajunși la vinărie, la Asconi, l-am cunoscut pe Vladimir care ne turna mai mult decât la alții, și de vreo câteva ori,. Apoi l-am sunat pe Ion ca să fim siguri că găsim masa deja rezervată, apoi tot lui ne-am jăluit un pic și el ne-a spus să mai bem. Tot la Vladimir ne-am dus, că el ne știa și avea grijă de noi.

Și uite așa, datorită oamenilor, nu mai ești om de rând. N-ai cum. Pentru că oamenii care te cunosc vor mereu să te ajute, să aibă grijă de tine, să te simți bine.

Dar nu toți.

filosofii trăiri