O poveste de iubire

Eram tineri, și proști.
Doar așa poate începe o poveste de dragoste absurdă.



Am văzut pentru o clipă un bărbat, ceva mai mult decât am văzut până atunci.
Nici să explic nu pot.
Cert e că au trecut câțiva fiori prin mine, și ochii mi-au strălucit.
Am zâmbit ușor.

Ziua aia a trecut foarte repede și nici nu m-aș fi gândit că va râmâne atât de semnificativă pentru mine.

Au trecut gânduri, zâmbete și înțelesuri. Până a venit ziua cu dragostea. Zi care nu o voi uita vreodată.

Am iubit intens, am iubit cu tot ce am avut, am iubit așa cum nu mai iubisem până atunci.
Am iubit până a venit ziua care a subliniat absurdul. Cea de a 3-a zi importantă.
A 3-a zi care a luat toată dragostea mea și a ridicat-o la cer.
Acum iubesc acolo. Acolo se întâmplă fericirea pentru mine.


Cum e să te desparți de suflet? Cum e să râmâi fără tine aici?
Cum e să nu simți nimic?

E ciudat. Pentru că mereu aștepți să urci spre iubire, să o împlinești. Ești mereu în așteptare. Simțirea îți este departe și tu nu mai ești tu. Și tot aștepți momentul de împlinire. Te gândești că poate ți-a mai rămas dragoste prin colțuri, apoi privești, dar tu nu ai colțuri.

Doar când plouă, îți mai cade iubirea din cer în cap. Doar când plouă.


Share this:

LEAVE A COMMENT

0 comments:

Post a Comment