Eu am o tare mare durere, pe care încep să o tratez ca lipsă de respect.

 

Greșesc și eu: înainte mai des, acum tot mai rar, dar vreau să învăț să scap definitiv de această boală.

Durerea mea este acest telefon, care tot nu ne dă pace, și acest internet.
Sincer aș închide wi-fi-ul în toate localurile și aș bruia semnalul,
pentru că oamenii uită cum să comunice.


Deci eu sunt aici ca să vorbesc cu tine, ți-am alocat timpul meu, ți-am arătat interesul meu,
însă tot ce faci tu este să stai și să butonezi în acel telefon.
Care mai e sensul că ne vedem? Că stăm față în față?
Dacă tu chat-uiești cu altcineva, dacă tu faci scroll pe facebook.
De ce atunci te vezi cu mine?
Nu era mai simplu să ne economisim timpul și să stăm în părțile noastre de oraș și să ne scriem pe facebook?


Asta a devenit durerea mea foarte mare, o boală de care zic să începem să ne lecuim și eu, și tu, și noi și voi.
E lipsă totală de respect când omul stă în fața ta, ca să vorbească cu tine, dar tu stai în telefon. Îi arăți dezinteres.


Trei excepții admit: unu- este o urgență, doi- este vorba de mama și trei- e ceva la care lucram/ vrem sa gasim împreună pe net.
Atât. Și aceste excepții se pot întâmpla o dată în lună.

Eu am început să evit să ies cu oamenii care mereu butonează. Unora am avut curajul și le-am spus că nu-mi place, altora încă nu.

Și cel mai important, am început să lucrez asupra mea.
Când mă văd cu cineva, deconectez internetul, sau în genere, bag telefonul în geantă (asta e cea mai bună opțiune). Pot să verific, doar când omul este plecat (dar vreau și asta să evit).


Așa că vă rog, dacă mă vedeți că stau în telefon, făce-ți-mi observație. Mai ales după ce am făcut check-in și 2 poze, că așa cere statutul.

Nu mai butonați, dragii mei, o să începeți să descoperiți oamenii și viața.

filosofii