Observ  în ultima vreme tot mai mulți oameni cu sindromul aprobării sociale. Atunci când ei fac ceva doresc să primească confirmarea altora că ce au făcut este bine, este normal.
Tot acești oameni caută să dea explicații pentru acțiunile sale, sau pentru ce li se întâmplă astfel încât să nu fie priviți altfel.

Am început foarte mult să mă amuz pe seama lor. Pentru că în dorința lor de a primi aprobarea socială devin caraghioși în explicațiile pe care le oferă.

Cu toții știm că nu suntem prinți și prințese, că trecem prin procese fiziologice și cognitive absolut umane, toată lumea merge la toaletă și toată lumea uneori are emoții sau lapsusuri în memorie, gândire. Și asta e normal.

Nu trebuie să încercăm să corespundem unor imagini din reviste sau filme, nu e nevoie ca toată lumea să ne înțeleagă și cu atât mai mult nu neapărat trebuie să acționăm cum alții își doresc sau se așteaptă de la noi.

E nevoie să punem accent cât mai mult pe individualitatea noastră, să ne apreciem și să ne mândrim cu cine noi suntem, fără a căuta perfecțiunea, pentru că ea nu există, nu există la oameni.

Nu încercați să inhibați nebuniile din voi sau stângăciile, pentru că de ele cineva se poate îndrăgosti :P

Fiți voi, și nu căutați ca cei din jur să dea din cap în semn de aprobare a acțiunilor voastre.

filosofii psihologie