top 9 tendințe în Resurse Umane pentru următorii ani

Deoarece mediul online penetrează tot mai mult sfera de business, ar fi paradoxal să nu aliniem activitatea și procesele companiei cu tendințele actuale ale pieții.


Respectiv, comportamentul oamenilor fiind influențat de evoluția tehnică, primii care ar trebui să se autosesizeze sunt cei din Resurse Umane.


Așa că am hotărât să ne adunăm la Budapesta, la EHR2016, împreună cu alți peste 60 de reprezentanți ale companiilor din întreaga lume. Printre speakeri au fost cei de la Google, IBM, SAP, Linda.com, CERN, General Electric ș.a.



Care sunt top tendințe în Resurse Umane, de care trebuie să ținem cont în următorii ani, pentru că vine și noua generație millennials, pe care ne este tot mai dificil să o înțelegem și să ne adaptăm la dorințele acesteia?

1. În 2030 joburile vor dispărea din cauza evoluției tehnologice. În toate sferele se tinde spre automatizare.


2. În 2019, 25% din forța de muncă vor fi contractori independenți (adică forța de muncă va fi contactată la cerere)

3. Trendul principal este incluziunea și diversitatea (gender balance, încadrarea persoanelor cu necesități speciale în companii).


4. În noua eră ținem cont de 5 aspecte principale când vorbim de recrutare: să avem un EVP (Employee Value Proposition) puternic al companiei (atragerea talentelor este o vânzare și este important să vindem un vis, o promisiune); transparență (să oferim clienților și angajaților oportunitatea să ofere feedback); experimentare (prezența online este un must); cultură proeminentă (utilizarea hashtag-urilor); apărarea angajaților (pentru reținerea talentelor e nevoie de manageri care sunt bazați pe relații și de asemenea de notorietatea companiei)


5. Principala sursă de recrutare devine facebook-ul. Nu se va mai folosi CV-ul, site-urile și nici măcar LinkedIn, pentru că acum pe facebook poți da de aproape oricine și poți afla despre work-life balance, ce înghețată îi place, la ce evenimente merge, ce localuri vizitează, viziunile politice, atitudinea manifestată prin comentarii. Respectiv, îți poți face un tablou despre viitorul angajat. De asemenea, recomandarea este să ne orientăm spre candidații pasivi (adică cei care nu sunt în căutare activă de job)


6. Principalul secret al supraviețuirii în era digitală este combinarea agilității cu structuraColaborarea socială trebuie să fie  captivantă, să asigure calitate, să se auto-reglementeze (nu trebuie să existe un control al comunicării sociale, dar nu uitați de politica rețelelor sociale ale companiei) și să fie distractivă


7. O competență la mare căutare în perioada actuală este inovația. Aceasta presupune gândire asociativă, capacitatea de a pune întrebări, de a observa, crearea de contacte și experimentarea. (”Fast growing companies must keep inovating. Companies are like sharks. If they stop moving, they die”)



continuare o citiți aici


0 comments:

Post a Comment