deja cred că sunteți familiarizați cu povestea mea despre oameni:

Viața e ca un drum pe care mergi și la diferite intersecții întâlnești oameni care merg cu tine până la următoarea intersecție, mai multe intersecții sau chiar tot drumul. E absolut normal și nu trebuie să ne supărăm pe ei, să-i învinuim că nu merg întreaga cale cu noi, pentru că la rândul nostru, apărem și noi la intersecția drumului cuiva.

E absolut normal ca atunci când întâlnim prietenii pe care îi aveam în liceu să nu mai avem teme de discuție.
Atunci când oamenii intră într-o relație, e normal ca să dea prioritate partenerului și nu prietenilor,
atunci când întemeiază o familie sau fac un copil, ieșirile cu prietenii nu mai sunt atât de frecvente.

Și cercurile oamenilor se schimbă, atunci când fac un copil, îmi este mai interesant să am în cercul meu mame, pentru că putem să vorbim despre scutece și cu ce hrănesc copilul și nu despre cluburi sau ultimile tendințe în fashion.


Uneori mă simt eu frustrată, uneori văd oamenii frustrați că nu mai au comunicarea pe care o aveau anterior cu prietenii lor, pe când acesta e un fenomen firesc pe care trebuie să-l acceptăm.

Mereu tindem să avem alături oameni cu care ne asemănăm, cu care avem interese comune, iar odată ce noi ne schimbăm, oamenii din jur, la fel, se schimbă.

filosofii