Mihaela Roșcov

El și ea. S-au văzut, și-au vorbit, s-au plăcut, s-au iubit și au decis să fie împreună.


Când te îndrăgostești, vezi lumea în roz. Totul ți se pare atât de superb. Persoana cealaltă îți pare ideală, fără defecte.
Butonezi toată ziua mesaje de iubire. Aștepți cu nerăbdare momentul în care să vă întâlniți. Sărutările sunt atât de dulci, iar nopțile atât de fierbinți.
Viața este atât de frumoasă și îți dorești ca aceste clipe să nu se mai termine, să dureze o veșnicie.
Și totul avea să fie ca în poveste dacă nu se loveau de realitate.

Din momentele frumoase de iubire au căzut în prăpastia certurilor când nu se mai auzeau, nu se mai înțelegeau, nu se mai recunoșteau.


Au dat de obiceiuri, au dat de rutină.
Atunci îți cad ochelarii roz și vezi persoana de lângă tine altfel. O vezi cu neajunsuri și imperfecțiuni. Încerci să-i iubești defectele. Dar e atât de greu.
Zilele de iubire s-au transformat în ore lungi de discuții. Discuții în care nu se mai înțeleg, nu mai vor să se înțeleagă. Și au crezut că dragostea nu are loc de orgolii, însă ego-urile erau prea dominante.
Voci ridicate, lacrimi, închidere în sine, tăcere.
Se gândeau să renunțe.
Și totul avea să se dărâme dacă nu găseau soluții.

Au început să înțeleagă și să accepte că un bărbat este diferit de o femeie prin modul în care vede lumea, modul în care o percepe, felul în care gândește și comunică.


Au hotărât să își vorbească, să se observe.
Au văzut că sunt diferiți. Lasă loc pentru iertări și acceptări. Au reînviat iubirea.
Au înțeles că în relație este nevoie de apreciere și recunoștință. Au înțeles ce înseamnă o dragoste matură
Și totul avea să fie atât de complicat dacă nu era atât de simplu.


Despre diferențele dintre bărbați și femei cel mai bine vorbește Dr. John Gray (autorul celebrei cărți Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus) care, apropo, în toamnă vine la Chișinău. Făceți-vă cadou și investiți în cuplul vostru, sau dacă sunteți singur(ă) e o bună oportunitate să înțelegeți mai bine persoanele de sex opus.
Biletele le luați de aici (până în martie sunt la reducere), să nu ziceți că nu v-am spus :D.

Suntem un popor clișeic. Cu toții trebuie să ne căsătorim, să facem nuntă de 200 de persoane, să facem 2 copii, să ne cumpărăm casă și să facem o înmormântare memorabilă.


Dacă până acum primeam întrebarea când mă mărit, acum este despre când fac nunta.
Glumesc și eu așa (că tot din acest popor fac parte) dar devine foarte obositor. Începem să trăim după niște standarde impuse de alții, care pot nouă deloc să nu ne placă sau să nu ne convină. Iar într-un final le facem.
Am obosit de nunți pentru părinți sau rude (n-au avut și părinții o nuntă? de ce să intervină în nunta copiilor), de a face copii pentru că: ”da cum să trăiești fără să aduci un copil pe lume? să aibă cine îți aduce o cană cu apă la bătrânețe”. Să știți că sunt femei care nu-și doresc să facă un copil, și asta e absolut normal. Un om nu poate să moară în liniște pentru că sunt un milion de obiceiuri pe care dacă nu le faci ”da ce-o să zică lumea din sat?”.

Totul facem de ochii și de gura lumii. Am uitat să ne mai ascultăm pe noi înșine, ce ne dorim sau ce simțim.
Eu am spus că tot ce o să-mi sugereze lumea, o să fac exact invers.

Dacă mă întrebați când fac nunta, stați liniștiți că oricum nu sunteți invitați.

Sincer cred faptul că bucuria în viață o iei din călătorii.


Cât de mult nu ți-ar place jobul pe care îl faci sau activitățile la care participi, totul se transformă într-o rutină.
Iar singurul loc de unde mai iei o gură de inspirație este o altă țară.

De asta, de câțiva ani mi-am propus să văd cel puțin o dată pe an un loc nou, pentru că viața noastră este prea scurtă ca să vizităm de 2 ori același loc.
Da, sunt perioade când prefer să mânânc acasă decât în oraș, sau să renunț la shopping, pentru a aduna resurse ca să-mi pot organiza vacanțe în care să simt ceea ce nu pot simți acasă.
Or, din călătorii adunăm emoții și trăiri care nu se mai uită. Adunăm experiențe și aventuri. Călătorind simțim că trăim la maxim.

Așa că am început să colecționez vacanțe.

IPOCRIZIE s. duplicitate, falsitate, fățărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (~ cuiva în comportare.)

De când mă cunosc, nu mi-a plăcut minciuna. Uneori, pentru că am fost sinceră sau directă am pierdut. Pentru că am preferat să spun adevărul, poate dureros, decât să fiu fățarnică și să îndulcesc prin minciună.
Și mi-e greu să văd că oamenii nici măcar nu se jenează să-și arate toate cele 12 fețe pe care le au.

Și iar pornim de la capăt, fără încrede în oameni, pentru că ipocrizia este valoarea lor de bază, de care ei se conduc peste tot. Oamenii merg peste capuri, ling funduri doar ca să-și atingă scopurile.Uită că planeta noastră este totuși rotundă.

Am să admir mereu oamenii sinceri, care au curaj sa-și păstreze verticalitatea, să fie consistenți în ce spun și ce fac, să poată să-și apere punctul de vedere, să aducă argumente. Ce spun unora să spună și celorlalți. Doar că nu prea ai pe cine admira.

Mama uneori mai are obiceiul să mă motiveze: ”iaca vecinul nostru în această lună se însoară, dar tu, când?”.
Auzind aceste vorbe realizez de ce oamenii sunt conduși încă de ”capra vecinului”.



Am încetat să mă compar cu alții cred că mult timp în urmă și încerc să o dezvăț și pe mama să mai facă asta. Pot să zic că mi-a reușit, cu unele scăpări, dar care repede le corectează.

Așa că nu înțeleg oamenii care vor să pretindă că sunt altcineva de fapt, când încearcă să afirme că au o viață, pe care n-o au de fapt. Că se dau mari că au vizitat jumătate de glob, pe când singura destinație exotică a fost Zatoca sau când merg în cluburi fancy atunci când n-au cu ce plăti facturile.
Patetic, nu?
De vină e instagramul, sunt sigură.

Dar cât e de frumoasă naturalețea, cât e de drăguț să zici că n-ai mâncat midii niciodată sau că n-ai fost la mare în cei 30 de ani ai tăi. Pentru că e normal, fiecare are viața sa, educația sa, posibilitățile sale.

Și eu am să admir mai mult sinceritatea decât falsitatea.

Încetați să vă prefaceți, că asta se simte.

Prima dată în viață când n-am avut un plan pentru noul an a fost 2017.
Orice tendință de planificare mi-am alungat-o insistent din cap, eu fiind un om extrem de planificat și care adoră să facă asta.


Mi-am dorit ca 2017 să fie așa cum vrea el, și a fost.
M-a bucurat 2017 și m-a învățat 2 lucruri mari: sănătatea și iubirea sunt cele mai valoroase aspecte pe care le poți avea în viața ta. În rest, se adună încetișor.

Cum vreau să fie 2018?
Deși n-am vrut să-l planific, deja câteva planuri s-au conturat. Dar cel mai mult vreau ca să fie mai bun ca 2017. Și sunt sigură că așa va fi.



Voi? planuri? visuri?
Ce vreți să vă aducă 2018?

Anul acesta am simțit că sănătatea este foarte foarte importantă. Și atunci când te simți rău nu ai nevoie de nimic, chiar nimic, și singura ce-ți dorești e să te faci bine.
Așa am devenit mai atentă la ce mănânc, la ce produse folosesc și care sunt efectele lor asupra organismului meu.


Deseori se întâmpla să merg în farmacie și să ies cu punga plină de medicamente. Acum nu sunt sigură dacă asta îmi trebuia sau pereții albi și atmosfera ”de spital” acutizau efectele. Pentru că și multe boli sau stări, tot din capul nostru pornesc.


Acum recent, a fost deschisă un nou concept de farmacie, unde s-a renunțat la pereții albi, la sticla dintre farmacist-consultant și cumpărător. Din care nu mai ieși cu starea de rău acutizată, dar faci o terapie, care se aseamănă mai mult cu cea de shopping. Te simți atât de comod acolo că nu mai vrei să ieși, și da, poți lua produsul de pe raft și să-i citești eticheta fără ca să aștepți consultantul să revină cu legătura de chei ce să descuie dulapurile din sticlă.
Atât de gândit pentru oameni, atât de găndit pentru sănătate.



Ei și unde se află acest loc? E o nouă filială Farmacia Felicia care s-a deschis la Zity Mall.
Apropo, dacă nu ați reușit să luați cadou pentru cei dragi, acolo e locul perfect ca să găsiți produse calitative din seria de îngrijire pentru corp și față de care oamenii vor rămâne încântați, la fel cum am rămas eu după ce le-am folosit.


Și că tot suntem în ajun și uite că vine 2018, vă doresc un an plin de sănătate care să vă ofere energia ca să realizați tot ce v-ați pus în gând. Și nu uitați, sănătatea nu se cumpără, de ea se are grijă.



Vă pup cu drag. La mulți ani!


(pozele de aici)

Uite că a venit vremea bună, de primăvară, și am putut să fac o plimbare prin centrul orașului. (Când e frig, din casă și din mașină nu ies :))) )
Așa am descoperit și eu toată frumusețea pe care ne-o pune la dispoziție orașul, în acest an. Deci, ce puteți să faceți în Chișinău, de sărbători?

1. Să mergeți la Târgul de Crăciun de pe str. 31 august, Bradul din fața Guvernului și Orășelul Orange din squarul TNOB. N-am înțeles de ce s-au dispersat așa, când puteau să își unească forțele și să facă un Târg de Crăciun minunat, dar așa suntem noi, trebuie să ne măsurăm cu brazii.

Când nu mai ești demult adolescent, începi să simți toate anotimpurile și toate schimbările de vreme pe propriul corp sau stare emoțională.



Așa s-a întâmplat că această săptămână a dat bătăi de cap multor persoane, inducându-le ușoara stare de depresie, apatie și nervozitate, unii numind-o frumos- astenie de toamnă.

Deși cu timpul am învățat că depresia este o normalitate dacă nu durează foarte mult, deseori las creierul meu să plece în starea de dezinteres, de zero productivitate și de lene avansată. Creierul are nevoie de pauză și restart, așa că atunci când decide că trebuie să se odihnească- îl las.


Doar că starea asta nu suport să o am mai mult de o săptămână, maxim o săptămână jumătate și atunci mă mobilizez și încep să-mi planific timpul într-un mod productiv: revin la citit, mă duc la evenimente sociale, planific întâlniri cu oameni, astfel încât să reactivez pofta de viață activă.
Esențial, revin la alimentație echilibrată, pentru că în starea de depresie consumi mult junk food și dulciuri. Suplimentele alimentare sau acele vitamine, nu știu dacă au vreun efect, de aceea prefer să adaug multe legume și fructe de sezon. Iar cel mai important, încep să-mi induc starea de bine și mulțumire, după ce în prima zi de revenire, trec printr-un proces de autoevaluare și răspund la întrebarea: ”ce-mi doresc în continuare?”.



Pași simpli, care reușesc să mă scoată din stările de tristețe profunde, cu ușurință.

Dar voi, cum faceți față asteniei de toamnă?

Deoarece trăim am trăit într-o societate în care mai mult se tace decât se exprimă ceea ce simțim, ceea ce ne deranjează sau ce ni se întâmplă. Deoarece, nu știu de ce, suntem jenați să spunem că nu vrem, că nu ne place și acceptăm și înghițim ceea ce ni se propune,
ajungem să fim supuși hărțuielii sexuale.



Ajungem să permitem să ni se vorbească urât, cu tente sexuale,
uneori facem sex cu soții/ iubiții (soțiile/iubitele) noștri (noastre), chiar dacă în acea zi nu avem chef, iar libidoul nostru e cumva sub zero.
Pentru că așa ni s-a spus și arătat toată viața, că sex trebuie de făcut, că trebuie să fim educați și diplomați și să zâmbim la glumele proaste.

Cred că nu mai e loc de asemenea comportamente, iar nu- trebuie să fie nu și nu e nicio jenă să refuzi și să nu accepți să fii agresat sexual.
Iar cine nu acceptă și nu te înțelege, nu are ce căuta în viața ta.

E timpul să vorbim, să fim vocali, pentru că integritatea noastră fizică și emoțională e cea mai valoroasă.

deja cred că sunteți familiarizați cu povestea mea despre oameni:


Viața e ca un drum pe care mergi și la diferite intersecții întâlnești oameni care merg cu tine până la următoarea intersecție, mai multe intersecții sau chiar tot drumul. E absolut normal și nu trebuie să ne supărăm pe ei, să-i învinuim că nu merg întreaga cale cu noi, pentru că la rândul nostru, apărem și noi la intersecția drumului cuiva.

E absolut normal ca atunci când întâlnim prietenii pe care îi aveam în liceu să nu mai avem teme de discuție.
Atunci când oamenii intră într-o relație, e normal ca să dea prioritate partenerului și nu prietenilor,
atunci când întemeiază o familie sau fac un copil, ieșirile cu prietenii nu mai sunt atât de frecvente.

Și cercurile oamenilor se schimbă, atunci când fac un copil, îmi este mai interesant să am în cercul meu mame, pentru că putem să vorbim despre scutece și cu ce hrănesc copilul și nu despre cluburi sau ultimile tendințe în fashion.


Uneori mă simt eu frustrată, uneori văd oamenii frustrați că nu mai au comunicarea pe care o aveau anterior cu prietenii lor, pe când acesta e un fenomen firesc pe care trebuie să-l acceptăm.

Mereu tindem să avem alături oameni cu care ne asemănăm, cu care avem interese comune, iar odată ce noi ne schimbăm, oamenii din jur, la fel, se schimbă.

M-am gândit mult dacă să mă expun sau nu asupra subicetului de menstruație prezentat în articolul de aici. 
Și dacă tot duc un blog despre și pentru femei, am zis că e cazul.



Foarte mult timp s-a încercat să se inducă femeilor că menstruația este o rușine.
Chiar simplul fapt că femeilor nu le este permis să intre în biserică atunci când au menstruație deja spune multe.
De asemenea, în cadrul familiilor, se încearcă a ascunde acest proces fiziologic absolut normal, în deosebi în fața bărbaților.
De asta unii bărbați au un dezgust când se abordează această temă (dacă nu credeți, citiți comentariile unde s-a distribuit articolul de mai sus).



Dragii mei, menstruația este ceva absolut normal prin care trece o femeie, așa funcționează organismul ei, eliminând o dată pe lună ovulul care nu s-au fecundat alături de mucoasa uterină fiind reprezentat printr-un amestec de sânge și țesut.
În această perioadă, unele femei au crampe, dureri de cap, oscilări de dispoziție, iar unele nu se pot ridica din pat în prima zi de menstruație.
O oră de biologie sănătoasă ar trebui să cuprindă și acest aspect, doar că se pare că la noi este rușinos să fie predată această temă și elevii sunt rugați să o citească individual acasă. Să nu mai vorbim despre educația sexuală care lipsește categoric în școlile noastre.


Toată această poveste îmi pare un pic absurdă, eu având 12 ani și aprobarea mamei de a pleca acasă, aș fi plecat fără să mă uit la ce zice un profesor, un director (care paradoxal, sunt și ele femei, și parcă trecute prin experiența de menstruație). Nimeni nu poate să decidă ce să fac cu sănătatea mea și cu starea mea psihologică. Așa că aici aș pune niște întrebări mamei care n-a insistat ca Maia să meargă acasă chiar și fără acordul profesorilor.

Cu toate astea, mă miră atitudinea pedagogilor care nu sunt atenți la sănătatea elevilor și care încearcă să camufleze și să nege un proces fiziologic firesc.


În primul rând ar trebui să existe o educație în acest sens și să nu se mai insufle femeilor că menstruația este o rușine cu tot ce cuprinde ea (schimbul de absorbante, tampoane, cupe menstruale, sângerări și posibilitatea să te murdărești). Nu putem să fugim de procesele fiziologice normale.

Aveți grijă de voi.


imagini: pinterest

Sunt femeia care deseori parchează neregulamentar.
Aștept să mi se deschidă ușa și să mi se ofere loc în transport public.


Deseori trec strada acolo unde este interzis, deși urăsc acest lucru și îmi place să nu fiu de acord cu oamenii care au dreptate.

Paradoxul este că nu sunt o femeie rebelă, chiar m-aș descrie drept una ordinară și foarte cuminte,
dar am preferințele mele păcătoase.

Nu mi-e frică să greșesc, însă nu mă las deseori provocată.

Îmi place să mă simt slabă, chiar dacă nu-mi pot permite acest lux frecvent.

Cred în egalitate de șanse, dar nu cred în egalitatea dintre bărbat și femeie.

Sunt înnebunită după viteză, dar mă potolesc când văd un accident.

Și mă plictisesc oamenii care sunt liniari, care devin corecți și nu lasă loc de cotitură.
Păcatele sunt celea care ne fac umani și care ne arată ce înseamnă viață.

După cum știți, pentru că m-ați criticat pentru asta,
consider că o femeie trebuie să fie impecabilă, să fie perfectă în imperfecțiunea sa.
Perfecțiunea și imperfecțiunea este relativă, asta e cel mai important de ce trebuie să țineți cont.



Cu toate acestea, consider că există lucruri care sunt inadmisibile pentru o femeie, deși situații de viață sunt multe, ni se pot întâmpla de toate, însă e nevoie să înlăturăm aceste aspecte cât mai curând posibil.

1. O femeie nu are voie să umble cu oja de pe unghii sărită. Mi se întâmplă și mie, că aceste oje nu sunt atât de rezistente, sau îți anini unghia anume atunci când ieși din casă, însă sunt femei care umblă cu oja sărită vreo 2 săptămâni. E foarte urât și demonstrează că nu se are grijă. Mai bine deja fără ojă.

2. Pedichiura pe timp de vară este un trebuie. Când trecem la sandale, unghiile de la picioare trebuie date cu ojă, obligatoriu, îngrijite și frumușele.

3. Unei femei nu-i stă bine să înjure. Cu toții cunoaștem cuvinte licențioase, ne mai scapă câte unul la nervi, la stres sau la un pahar de vorbă, însă dacă acestea constituie vocabularul uzual, este dezgustător.


4. Dormim nedemachiate. Nu există excepții. Mereu ne demachiem înainte de somn. Pielea noastră suferă enorm pe timpul nopții cu stratul de fond de ten pe ea. Nu contează unde ești sau cu cine te trezești alături, pentru că dacă nu te demachiezi vei avea de suferit tot tu, iar cel cu care te-ai trezit trebuie să te accepte și nemachiată, dacă nu, înseamnă că te-ai trezit cu persoana nepotrivită.

5. O femeie nu poate să umble cu părul nespălat.  Podoaba capilară e esențială pentru o femeie. Cu toate avem zile bune și zile rele de păr, dar niciodată nu umblăm cu el murdar. Nu trebuie neapărat coafat, poți să-l speli și să-l lași așa, dar să fie curat. Acum există și șampon uscat și dacă totuși nu, sunt o grămadă de posibiltăți cum să-ți prinzi părul astfel încât să nu deranjeze că nu ai reușit să-l speli.

Voi ce ați mai adăuga? Ce nu este admisibil pentru o femeie?

Unul dintre principiile după care trăiesc este: ”Dacă nu-ți place ceva, schimbă. Dacă nu îți stă în puteri să schimbi, schimbă-ți atitudinea”.
Astfel, întreaga viață este o continuă dezvoltare; zi de zi ne perfecționăm.



Am învățat că nu este suficient să ceri de la cineva să se comporte într-un fel anume, atâta timp cât tu nu procedezi la fel.
Comportamentele se preiau, iar efectul de oglindire lucrează neîntârziat.

Așa am început să procedez cu oamenii, exact cum mi-ar plăcea să procedeze ei cu mine. Le ofer atenția, grija, bunăvoința și respectul pe care aș vrea să le primesc și eu.
Și vreau să vă confirm că funcționează, exact ca aici:



Încercați, o să vă placă rezultatul.

- această relație e un chin pentru mine, fiecare discuție se termină cu lacrimi, nu mai pot.
- de ce nu pleci?
- și cum? să rămân singură?


Devin neputincioasă la această frază, pentru că realizez că oamenilor le este frică să fie singuri. Au devenit atât de dependenți emoțional de partener, că nu-și imaginează cum ar fi să iasă dintr-o relație.
Chiar dacă relația aia e a naibii de bolnăvicioasă, chiar dacă aduce doar suferință.

Ne-am permis să lenevim, să nu cultivăm independența și de asta gândul că mâine el nu va mai fi lângă mine ni se pare inadmisibil.
Am creat legături emoționale, am împărtășit trăiri, emoții și oarecum ne-a făcut un tot întreg. Dar ce am uitat să facem e să ne creăm spațiu doar pentru noi înșine în care celălalt nu are acces.

Trebuie să fac o confesiune: sunt o persoană posesivă. De aceea sunt foarte deranjată când oamenii îmi iau lucrurile fără permisiune. Iar inadmisibil este ca cineva să se bage în telefonul, agenda sau geanta mea. Consider acestea lucruri intime la care nimeni, în afara de mine, nu poate avea acces.



Cu toate acestea, am hotărât să vă arăt ce port în geantă și de ce ea e atât de grea.


Se zice că în geanta unei femei poți găsi orice, în afară de ordine. Cam așa e și la mine, deși atunci când mă aleg cu o geantă nouă, tot renunț la multe lucruri pe care obișnuiesc să le port.


Așa am făcut și când am trecut la această geantă fantastică baby blue de la AVON. Geantă care se potrivește cu culoarea ochilor mei, cu cerul și cu gândurile mele senine :D. Încep să am o predelecție pentru culorile pastelate și geanta asta e perfectă pentru preferințele mele.

Să începem:
De ceva timp prefer să port o carte cu mine, deoarece am renunțat să mai am internet la telefon, și atunci când aștept, mai citesc câteva pagini.


E normal să găsești șervețele în geanta unei femei, iar în a mea mai găsești plasture, mezim, ibuprofen, picături pentru nas, tampoane, și picături pentru ochi.


De ceva timp am renunțat la portmoneu, pentru că îmi pare prea greu, de aceea umblu cu banii dezordonat, mai am și un usb, și cheile de la casă și mașină.


Dacă mai înainte purtam și un portfard, acum m-am limitat la un ruj, balsam de buze și o oglindă. Halls și ciocolata e mâncarea din geanta mea :D uneori mai port și o banană.


Mai am un portcard pentru cărțile mele de vizită, și unul pentru cardurile de reducere de la unele localuri și magazine, cardurile bancare și actele.


Cam asta e ce port la mine zilnic. Uneori mai adaug o agendă sau chestii de care am nevoie în acea zi.

Acum nu mai am secrete față de voi, v-am lăsat în intimitatea genții mele.



Voi ce obișnuiți să purtați în geantă?


P

Sunt adepta conceptului ”work-life balance”, deși această balanță fiecare și-o adaptează după propriile valori, nevoi, aspirații, dorințe etc.


Sunt adepta că lucrul trebuie lăsat la lucru, niciodată adus acasă.
Și mai sunt de părere că dacă nu reușești să-ți faci munca în cele 8 ore ar trebui să-ți pui întrebări despre eficiența personală sau despre distribuirea sarcinilor în cadrul companiei.
Dacă lucrezi mai mult, nu înseamnă că lucrezi mai bine sau că aduci o valoare adăugată.

Pentru că după cele 8 ore, e timpul meu personal când ies cu prietenii, când merg la careva cursuri, când merg la evenimente, când mă duc la un teatru, la o bere sau îmi dezvolt un proiect personal.

De exemplu, sfera în care lucrez nu prea cunoaște limite temporale. Sunt unii clienți care te sună la 7 sau 8 seara, mai rău cei care te sună la 7 dimineața. Uneori răspund la emailuri în weekend sau am multe zile de sâmbătă când livrez traininguri. Dar tind ca acestea să fie mai degrabă excepții, decât niște norme.


Rămâne prea puțin timp pe care îl putem dedica vieții personale, respectiv trebuie valorificat la maxim ce ne rămâne după job.

Și de fiecare dată când oamenii spun că nu au timp, sunt 2 posibilități:
1. sau nu este o prioritate pentru ei, sau
2. nu își pot gestiona timpul corepunzător.

La voi cum funcționează?

Am crescut într-o lume în care critica era la ea acasă. Prima ce se făcea- se critica.
”Ca să fii pregătită pentru orice”, acesta era argumentul, de fiecare dată când spuneam că poate există și partea bună a lucrurilor.



Și când te uiți în jur, îți dai seama că oamenii cu asta respiră. Dacă nu critică, se sufocă, și poate mor.
A devenit oarecum comod să stăm pe canapea, cu picioarele pe măsuța de cafea și să criticăm totul în jur: fie concurs, fie festival, fie proiect, fie eveniment, fie persoană, fie status pe facebook.

Critica a devenit chintesența existenței noastre.

Am uitat cum e să vedem partea pozitivă a lucrurilor, nu mai știm să apreciem, să spunem un mulțumesc, să ne bucurăm că lucrurile oarecum se mișcă, că unii au rezultate frumoase.

De asta trăim într-o lume posomorâtă în care oamenii se chinuie, în care nu se mai zâmbește, pentru că totul în jur este rău.
Iar faza este că: negativul, atrage negativ.
Pe când, orice are, pe lângă negativ, cu siguranță, și o parte pozitivă, doar că noi alegem ce vrem să vedem.


Încearcă mâine să vezi frumosul în tot, încearcă doar o zi, un simplu exercițiu, și ai să vezi cum lucrurile capătă o nouă alură.

Să-mi povestiți ;)

De câte ori, atunci când faceți amor, v-ați admirat partenerul?


E fantastic.
Și nu e vorba de goliciune, de aspectul fizic pe care îl are sau care mușchi îi sunt proeminenți,
e vorba de vulnerabilitatea pe care o expune în fața ta.

Ador să admir sinceritatea pe care o expune prin trup, să văd autenticitatea pe care urmează să o iubesc.

Sunt niște emoții care te încarcă, care îți fac partida de amor pasională și plină de voi.

Îmi place să văd omul dezgolit,
dezgolit de griji, și de tot,

să apară atât de ”el”, fără măști, fără roluri sociale,
doar pregătit pentru iubire.