o poveste


În ultimul timp am vise aiurite, şi cu toţii cunoaştem că visele sunt manifestarea subconştientului.
Mulţumesc visului din astă noapte, fiindcă am înţeles care-i cauza.
Am să vă spun o poveste, pe care am auzit-o şi eu la rândul meu:
"Un profesor a dat fiecărui student ca temă pentru lecţia de săptămâna viitoare să ia o cutie de carton şi pentru fiecare persoană care îi supără, pe care nu pot să o sufere şi să o ierte să pună în cutie câte o piersică, pe care să fie lipită o etichetă cu numele persoanei respective. Timp de o săptămână, studenţii au avut obligaţia să poarte permanent cutia cu ei: în casă, în maşină, la lecţii, chiar şi noaptea să şi-o pună la capul patului. Studenţii au fost amuzaţi de lecţie la început şi fiecare a scris cu ardoare o mulţime de nume, rămase în memorie încă din copilărie.

Apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce zilele treceau, studenţii adăugau nume ale oamenilor pe care îi întâlneau şi care considerau ei că au un comportament de neiertat. Fiecare a început să observe că devenea cutia din ce în ce mai grea. Piersicile aşezate în ea la începutul săptămânii începuseră să se descompună într-o masă lipicioasă, cu miros dezgustător, iar stricăciunea se întindea foarte repede şi la celelalte.
O problemă dificilă mai era şi faptul că fiecare era dator să o poarte permanent, să aibă grijă de ea, să nu o uite prin magazine, în autobuz, la vreun restaurant, la întâlnire, la masă, la baie, mai ales că numele şi adresa fiecărui student, ca şi tema experimentului, erau scrise chiar pe pungă. În plus, cartonul cutiei se stricase şi ea ajunsese într-o stare jalnică: cu mare greutate mai putea să facă faţă sarcinii sale.
Fiecare a înţeles foarte repede şi clar lecţia pe care a încercat să le-o explice profesorul când s-au revăzut după o săptămână, şi anume că acea cutie pe care o căraseră cu ei o săptămână întreagă nu a fost decât expresia greutăţii spirituale pe care o purtăm cu noi, atunci când strângem în noi ură, invidie, răceală faţă de alte persoane. De multe ori credem că a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. În realitate însă, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar nouă înşine."

Şi oamenii astăzi tind să rănească, să se comporte urât, şi doar noi hotărâm dacă ţinem asta în noi sau lăsăm să plece, iertăm. Trebuie să poţi ierta, greu, dar aşa e mult mai bine.
Din cauza memoriei mele (care lasă de dorit) deseori eu uit tot răul care mi se face, tot comportamentul urât, însă uneori asta mă urmăreşte.
Şi tare nu vreau să port cutia cu piersici după mine, ea împute sufletul,
iar sufletul merită să fie curat.

Share this:

LEAVE A COMMENT

0 comments:

Post a Comment