TEDx. De ce nu mi-a plăcut?

Tare am mai vrut să nu mă expun, însă impulsivitatea mea nu m-a lăsat.
Am fost la TEDx și am ieșit profund dezamăgită.
(Din toate evenimentele TEDx  (cu excepția la 2 din toate organizate, la care n-am fost), acesta a fost cel mai slab, însă de atâta că deja avem cu ce compara și că așteptările de fiecare dată cresc)


Nu m-au dezamăgit organizatorii, în niciun caz. Chiar îi apreciez, le mulțumesc pentru aceste evenimente și chiar le încurajez. Știu cum se muncește, știu că este greu și păcat că ei primesc toate criticile atât de personal.

Nu m-au dezamăgit problemele logistice, care apar tocmai atunci cînd derulează evenimentul, la repetiții fiind totul ideal.

Nu m-a dezamăgit prețul, deși pentru mine personal a fost scump, însă știu că absolut toate cheltuielile sunt justificate, deși mai bine puneam un video, decît să-l aducă pe băiatul din Brazilia care în esență nimic n-a spus.

Nu m-au dezamăgit speaker-ii, fiind oameni care au realizat ceva, care au adus măcar un pic de plus valoare societății noastre, însă om bun nu înseamnă că poate transmite o idee, că poate ține un discurs.

Deci ceea ce m-a dezamăgit au fost speech-urile, care în esență n-au transmis nimic, care n-au fost structurate, care n-au fost relaționate cu tema evenimentului.
3 speech-uri (care cît de cît mi-au plăcut) nu merită investiția de timp și energie.

Eu am venit cu nimic acasă, iar asta este atitudinea, opinia și problema mea personală.

Și tare-mi pare rău că oamenii nu pot să accepte și alte păreri, fiind obișnuiți dacă spune cineva că-i bun, păi toți trebuie să spună că-i bun. Nu mai este așa, oamenii pot să gândească și diferit.



Share this:

LEAVE A COMMENT

0 comments:

Post a Comment