Ce să mănânci vineri?

Dacă tot încerc să fiu parte a campaniei Meatless Friday, promovată în Moldova de Ladylike, vă încurajez și pe voi să optați pentru cel puțin o zi fără carne.



Recunosc că mai păcătuiesc vineri cu câte o bucată de carne, dar nu o fac că nu pot, dar mai mult din obișnuință sau pentru că asta am în frigider. Și tare îmi doresc să apuc cât mai mult de regimul alimentar sănătos. Știu că se poate. Unii prieteni de pe facebook și cărți mi-au oferit în acest sens, doar ca să găsesc voința.
Cu sportul am găsit voință și minim 4 zile pe săptămână mă vedeți la sală, lucrând din greu, pentru că de când am revenit din toamnă, îmi tot simt fiecare mușchiuleț, iar dacă nu-l simt astăzi știu că îl voi simți la următorul antrenament.

Și mă gândeam că viața de vineri ar fi mai ușoară, dacă am ști ce să gătim. Respectiv, vă propun să încercăm bucatele care au fost la masterclass, apropo, mai este unul și pe 6 noiembrie, așa că nu-l scăpați.


Salmone in crosta di sfoglia (somon în foietaj)


Ingrediente:
250g somon250g spanac250g foietaj1 ou100g nuci caju1 cățel de usturoiparmezan rasardei gras roșuardei gras verde


Se curăță somonul de piele și oase, se taie în felii de maxim 1 cm. 
Se face o pastă din spanac, nuci caju, usturoi, apă, ulei și sare.
Se taie aluatul de foietaj. Pe o fâșie de aluat se așează pasta de spanac, felia de somon, apoi se acoperă cu o altă fâșie de aluat. Se tapează pe margini aluatul pentru a se lipi - obținem niște pachețele dreptunghiulare, care se crestează ușor cu cuțitul de-asupra, se unge cu ou bătut și se „pudrează” de-asupra susan alb și negru. Se dă la cuptor.

Între timp facem niște coșulețe din parmezan ras, încins pe o tigaie unsă în prealabil cu puțin ulei. În momentul în care parmezanul din tigaie face bule, îl răsturnăm pe un pahar pentru a lua forma de coșulețe. În aceste coșulețe punem legumele călite (ardei gras).
Se unge farfuria cu pesto, se taie pachețelul cu somon și spanac luat de la cuptor în două, se pune și coșulețul din parmezan cu legume călite în farfurie și se asezonează cu roșii deshidratate.

Reţeta Flan di Ricotta e Spinaci


Ingrediente pentru 4 persoane:
1. 4 ouă
2. 200-250 gr. spanac (de dorit să fie proaspăt, calit un pic pe tigaie şi tăiat mărunt)
3. 100-150 ml smântână (nu am reţinut cât de grasă trebuie să fie)
4. 100 gr. parmezan
5. 150 gr. Brânză de copt, nesărată
6. Sare
7. Piper
8. Vârf de cuţit de nucşoară pentru aromă

Totul se amestecă, se mixează cu blenderul, obţinînd o masă nici prea groasă, dar nici foarte lichidă, să nu curgă.

Într-o formă de copt, ca pentru cupcake-uri, anterior unsă cu unt, se toarnă conţinutul pregătit şi se dă la cuptor
Sosul cremă:
Smântână
Parmezan
Dacă se îngroaşă adăugăm un pic de lapte
Un pic de şafran
Scoatem tartele din cuptor, deasupra punem sosul pregătit, se decorează cu cartof roşu, tăiat marunt şi călit în ulei sau cu orice altceva care doriţi voi.


Reţeta Torta Con Cioccolato e pere in salsa crema inglese


Ingrediente pentru o tartă:
1. 3 ouă
2. 2 pliculeţe praf de copt
3. 250 gr. mascarpone
4. 100 gr. făină
5. 40-50 gr. cacao
6. 4-5 pere (mere)
7. 150 gr. zahăr

Pasul 1: se amestecă ouă+zahăr+mascarpone
Pasul 2: se adaugă făină+cacao+praf de copt
Pasul 3: se curăţă perele şi se taie în bucăţi mai mult sau mai puţin egale, după această se pun într-un bol şi se stropesc cu lămâie
Pasul 4: conţinutul de mai sus se amestecă cu perele foarte bine
Pasul 5: Se pregăteşte o tavă, se unge cu unt, apoi se acoperă cu hîrtie de copt pe fund cât şi pe margini
Pasul 6: conţinul pregătit se toarnă în tavă şi se pune în cuptor pentru 40-45 minute

Crema (caldă):
2 galbenuşuri
50 gr. zahăr
1 plic vanilie
250 ml lapte
un pic făină
După ce tarta este scoasă din cuptor, se taie în bucăţi şi se serveşte cu cremă deasupra

Poftă bună, dragii mei.


Masterclass-ul a fost organizat cu susținerea Antos, Avon, Medpark, Lo Chef, Casa Rinaldi, Detox Delivery, Asconi, Atelier de Feminitate, Gusto Pretzel, Ea.md, și bloggerițelor Iuliana Mămăligă, Doina Babcinschi, Lia Ciutac, Cristina Gurez, Vlada Cotorobai.
Fotograf: Alex Morgoci

Share this:

LEAVE A COMMENT

0 comments:

Post a Comment