De o vreme dorm foarte neliniștit.
Nu reușesc să mă odihnesc nicio noapte.
Visez proiecte, întâlniri de afaceri, agende, traininguri, cum ajung la aceste traininguri.
Deci duc o viață paralelă care mă agită bine de tot.

Îmi aduc aminte ziua în care am fost invitată să le povestesc copiilor de clase primare ceva.
Și am meditat eu mult, ce aș putea eu să le zic acelor pici. Parcă cu oamenii maturi e mai simplu, sau că deja e o obișnuință pentru mine.
Și am hotărât să le zic despre vise. De fapt i-am întrebat despre vise.
Mi-au descris cât de colororate sunt visele lor, cât de grandioase și îmi păreau atât de reale.
M-au fascinat.
Știți prin ce?
Că au transpus viața cea paralelă care se petrece după povestea de seară în viața lor reală.
Iar dacă poate fi real, e posibil.

Și uite că acum merg la somn, iar ce îmi doresc cel mai mult e că viața mea paralelă să devină realitate, și ca proiectul pe care îl visez de cam aproape un an să schimbe multe vieți.
Și cu naivitatea mea de copil, cred în asta.
Pentru că dacă poate fi real, e posibil.

trăiri