ce să faci în timpul unui cutremur?

Sâmbătă am avut cutremur care a zguduit binișor,
deși cred că mai mult facebookul și mintea unor oameni, decât însăși pământul.

Eu am o regulă în cazul calamităților, sau atunci când avionul cade: dacă nu deții controlul, nu are sens să te panichezi.
Stresul celor din jur mă obosește foarte mult, așa că m-am gândit să vă spun ce trebuie să faceți în caz de cutremur.



Ieșitul afară sau statul în pragul ușii este de fapt un mit, așa că nu faceți asta dacă stați la bloc.
Dacă vă prinde replica pe scări (nu mai zic de ascensor), nu aveți nicio șansă.


Doar dă dacă stați la casă pe pâmânt cea mai bună soluție este să ieșiți afară și să mergeți pe un câmp deschis.


În primul rând păstrați-vă calmul. Dacă vă stresați nu o să puteți gândi lucid așa că nu o să știți ce să faceți.
După care culcați-vă la pâmânt și protejați-vă cu ceva, de exemplu ca aici


Stați cât mai departe de geamuri, sticlă, mobilă care poate să cadă, lustre etc.
Nu mergeți în altă cameră, stați acolo unde v-a prins cutremurul și încercați să vă salvați. Dacă sunteți în pat (așa cum a fost sâmbătă) acoperiți-vă capul cu perna și rămâneți acolo. Doar dacă aveți o lustră, tablou care poate cădea peste voi, părăsiți locul.
Să știți că cele mai multe traume se fac atunci când oamenii încearcă să părăsească locuința, așa că așteptați până sunteți siguri că cutremurul n-o să prindă pe drum.

Mai este și metoda triunghiului vieții, adică să te situezi în unghiul pe care îl formează mobila cu podeaua. Evitați să vă situați lângâ mobilierul care ar putea cădea


Deși unii spun că metoda triunghiului nu este cea mai sigură, o puteți folosi ca și opțiune dacă nu aveți obiecte periculoase în jur.

Dacă cutremurul v-a prins în mașină. Opriți cât mai curând, evitând locul lângă copaci, stâlpi, sau podurile și stați înauntru.




Eu tare sper să nu ajungem la surpări de clădiri, pentru că într-adevăr e înspăimântător.

Aveți grijă de voi și păstrați calmul :*

Share this:

LEAVE A COMMENT

0 comments:

Post a Comment