Imaginați-vă capul omului ca un cub, da de acela cu 6 fețe și 12 muchii.
Realitatea încercăm să o vedem ca  o minge.
Aruncăm mingea în cub: ea se lovește de pereți, mai sare un pic și se oprește într-un colț.
Iaca așa și faptele, oamenii, evenimentele în capul nostru.

De aceea că gîndirea noastră e tare pătrată apar și stereotipurile, constrîngerile.
Mă uitam la unii colegi de grupă cît de negativ se atîrnă față de unele categorii de persoane, fără ca măcar să schimbe o vorbă cu acestea. De ce? deatîta ca așa-i la modă, o societate întreagă majoritatea așa gîndește, de ce eu trebuie altfel.
Și încă cum gîndește lumea tipizat, chiar că parcă creierul stă într-un cubic cub, da de acela cu 6 fețe și 12 muchii.
Și la ce bun? ca într-o zi să ne izbim, de așa numitele ulterior, excepții?
Și atunci să ne pară viața mai complicată și să ne jăluim. Da, nouă asta ne place!

Vreu capul nostru sa nu mai fie plasat într-un cub