Teoria privării relative sugerează că oamenii protestează şi se revoltă, nu atunci cînd sunt privaţi şi deposedaţi obiectiv, ci atunci cînd se simt privaţi în comparaţie cu alte persoane, grupuri sau situaţii. Astfel, aici apare comparaţia socială. De asemenea, oamenii sunt mai puţin fericiţi atunci cînd vor avea mai multe şanse de realizare, deoarece în alerta obţinerii unor obiective mai mare, se pierde satisfacţia personală.

Mie-mi place atunci cînd indivizii se compară cu ei înşişi, astfel ei pot fi nemulţumiţi în raport cu poziţia pe care au avut-o cîtva timp în urmă. La fel, pertinentă ar fi situaţia unei persoane care îşi foloseşte aşteptările şi aspiraţiile drept standarde de comparaţie. Prin urmare, incorectitudinea stabilirii acestora, poate provoca insatisfacţia personală, deşi ar putea exista o multitudne de oprtunităţi de promovare.

În dependenţă de nivelul de dezvoltare, aspiraţiile individului, se stabileşte o dependenţă invers proporţională cu satisfacţia, respectiv cu cît individul este mai stimulat şi mai avantajat social, cu atât el este mai nemulţumit.

Între condiţiile economice obiective şi prosperitatea oamenilor există o legătură substanţială, deoarece, exact atunci cînd soarta lor se îmbunătăţeşte, oamenii devin mai nemulţumiţi. Aceasta poate fi explicat, prin creşterea nevoilor şi trebuinţelor, ajunşi la un anumit nivel, fiinţa umană îşi stabileşte noi necesităţi care sunt mai înalte, decît cele anterioare, prin urmare, nu putem vorbi despre o satisfacţie a individului.

Din păcate, în societatea nostra predomină privarea relativă intergrupuri, subliniată de tendinţa de a se evidenţia şi justifica prin comparaţia cu alţii. Grupurile mai defavorizate social se impun printr-o satisfacţie mai înaltă faţă de grupurile majoritare.

Sentimentul de privare al unui individ nu depinde doar de situaţia sa obiectivă, ci şi de comparaţiile dinamice pe care el le poate face între situaţia sa actuală şi situaţia sa trecută sau viitoare şi aspiraţiile legitime  pe care este detreminat sau nu, să le formuleze.

Respectiv, este o normalitate să fim mereu nesatisfăcuți de ceea ce obținem, pentru că suntem avantajați social. Important e să spunem ”mulțumesc” pentru ceea ce avem și să aspirăm/muncim mai departe. Parcă asta duce la progresul societății, nu?

P.S. totuși sugestia mea este să vă comparați cu voi înșivă, mai sănătos pare nu știu cum

video la tema: http://www.upworthy.com/2-monkeys-were-paid-unequally-see-what-happens-next?g=3