Oamenii se tem să fie singuri. Se tem, de parcă atunci se sfârşeşte viaţa.
Şi nu, ei nu sunt vinovaţi. Acestea sunt normele sociale. Aşa am fost crecuţi: căsătoria este o normalitate, femeia nebătută e ca şi casa nemăturată, trebuie să facem câte 2-3 copii ca să ne realizăm, numaidecât trebuie să mor într-o zi cu bărbatu-meu şi aşa mai departe.

Acum să vedeţi o chestie, în Vest lumea a luat-o razna. Nu mai e la modă să fii într-o relaţie. Deja turismul, ieşirile sociale sunt orientate pe persoanele singure. Pentru că lumea a început să înţeleagă că e mult mai bine să trăieşti singur decât cu cineva.

Să facem o paralelă: două femei de 26 de ani. Una, să-i zicem Mărioara, este deja căsătorită, deja al 2-lea copil, viaţă de familie, socri şi toate celea conform unei vieţi normale (considerată normală) de familie. Cealaltă, să-i zicem Lizuca, este singură, fără nicio obligaţie, găteşte doar pentru ea, îşi spală hainele doar ale ei şi iese foarte des în oraş.

Să le comparăm:
în timp ce Mărioară face mâncare pentru cei doi copii ai săi, şi soţ; Lizuca îşi pune cea mai frumoasă rochie şi iese la cină în oraş. În timp ce Mărioara şi cu soţul ei lucrează din zori până în seara să facă bani care vor fi investiţi în educaţia copiilor, Lizuca investeşte în ea- arată bine, vorbeşte bine, face sport, mai merge la nişte cursuri, deci totul pentru ea. În timp ce Mărioara stă şi se joacă cu copiii săi, Lizuca merge în club, socializează, dansează, savurează din viaţă. În timp ce Mărioara îşi planifică vacanţa undeva pe aproape, pentru că sunt 4 şi trebuie să economisească, şi că soţului îi place la munte, iar ei la mare, Lizuca merge în vacanţă în Maldive, în India şi Dubai, pentru că ea aşa vrea şi nu trebuie să întrebe de nimeni.
Acum au trecut ani, aceste femei au ajuns la 60 de ani, copiii au plecat de la Mărioară, ca na, sunt mari şi ei, viaţă proprie. O sună o dată în 2 săptămâni şi atunci pentru că le trebuie ceva. Deci ambele femei singure, însă Lizuca continuă să iasă, ea poate crea uşor conecţii, poate comunica fără să se incomodeze şi mai arată ca la 40, având toată viaţa grijă de ea. Mărioara este femeie chinuită, nu iese pentru că nu a fost niciodată o obişnuinţă pentru ea şi îşi petrece serile cu soţul. Respectiv, Lizuca încă se simte tânără şi cu toată viaţa înainte, pe când Mărioara se gândeşte că e bine că măcar a făcut doi copii.

Cam aşa stau lucrurile în această paralelă.

Aici lumea o să aibă de criticat: cum să nu faci copii? crezi că Lizuca n-a suferit că n-a avut şi ea o familie?

Eu sunt sigură de un lucru: atâta timp cât tu eşti fericit şi mulţumit cu starea ta, atunci asta e cel mai bine pentru tine. Nicio normă socială, niciun "aşa e primit" nu poate să te facă fericit. Iar că Lizuca a vrut să adopte un copil dar să nu nască unul, asta nu o face mai puţin femeie sau mai puţin om. Important e să fie fericită, iar fericirea toată viaţa a depins doar de ea.

filosofii