Cred că cea mai de preț lecție pe care mi-a oferit-o familia mea, este faptul de a fi independentă.

Aveam vreo 10-11 ani când mi s-a spus că de azi decizi doar tu, deși și înainte de asta duceam o viață destul de independentă, când mă trezeam la 5 dimineața, în timp ce familia mea încă dormea, mă îmbrăcam și la fără un sfert 6 eram la antrenament în celălat capăt al orașului.
Și aveam doar 8 ani.

Câți copii acum fac asta? Acum sunt alte vremuri. Până la 23 de ani mama sau tata îi duce la școală. Și îi ia de la școală.

Să revenim. Și din acea zi deciziile în viața mea le-am luat absolut independent. Straniu ar suna, însă niciodată n-a fost pusă presiune asupra mea ca să procedez într-un mod sau altul. Mi se sugera, mi se dădea un sfat, iar când întrebam: ”și cum să fac?”, răspunsul, de fiecare dată era același ”fă cum vrei”.
Cel mai complicat mi-a fost când am vrut să intru la facultate: aveam toate opțiunile, și atunci (după exemplul altor colegi), parcă vroiam să mi se zică: ”Mihaela, tu ai să faci contabilitate, sau drept, sau medicină”. Dar nu, dacă mă duceam și dădeam actele la croitorie, cred că avea să cos rochii acum.



Și când trăiești o viață întreagă după acest principiu, mi se pare straniu atunci când cineva e absolut dependent de alții.
Dependența îți taie din libertate, te sufocă, te oprește. Pentru că mereu aștepți aprobarea altora.
Încetați să întrebați de alții cum să faceți, nimeni nu știe mai bine decât voi.
Nu mai planificați timpul și evenimentele în dependență de cineva, o să rămâneți cu multe dezamăgiri, pentru că niciodată nu va ieși așa cum ați dori.
Iar cel mai important, nu lăsați ca fericirea voastră să depindă de o persoană, pentru că acea persoană mereu va eșua.

P.S. iar dacă vreodată te las să decizi pentru mine, îți dai seama ce încredere am în tine?

filosofii