Ca și psiholog știu o mulțime de strategii cum să previi și să combați stresul.
Doar că viața îți mai dă câte o palmă și îți zice că tot ce știi tu, nu lucrează.

Chiar și corpul meu s-a răzvrătit: insomnii (toată viața mea am dormit ca un bebeluș),piele uscată, mâncărimi, apatie, gânduri care nu contenesc și care mă extenuează.
Și încercarea mea de a face creierul să relaxeze, de a-l convinge să lase grijele pe dimineață, de a-l amăgi cu soluții eșuează.

Și partea interesantă este că nu există cale de întoarcere, pentru că viața noastră a devenit atât de alertă, iar stresul este prieten foarte bun cu viteza.

Deja totul ne stresează: și când facem, și când nu facem ceva.



Sexul, sportul, somnul și alcoolul :D nu își mai fac efectul.
Iar ca să rupi din rădăcini, cauți cauza și descoperi că ea nu mai există: pentru că acesta este stilul nostru de viață.
Și așa stresul a ajuns să-și bată joc de noi.
Poate de relaxat, și de primit plăcere?

filosofii