Acum, lasă-mă!

Ea:Lasă-mă.
El:Ce s-a întâmplat ?
Ea: Lasă-mă în pace, vreau să ramân singură!!!
El: Bine.


Adevărul este, de câte ori ți-am zis că vreau să ramân singură, tot de atâtea ori am avut nevoie de îmbrățișarea ta, de săruturile tale. O spuneam asta, fără să-mi dau seama, că am nevoie de tine, am nevoie de noi, de puterea cuvântului tău.
”Nu”, n-am să te las, dar Tu, n-ai înțeles și m-ai lăsat de fiecare dată singură, singură în fața greutăților, singură cu picioarele îmbrățișate și ochii plini de lacrimi, gândindu-mă că în tot e vina mea, dar nu,Tu n-ai fost omul căruia aș fi putut să-mi deschid sufletul și să fiu eu însumi, sinceră, n-ai fost umărul pe care puteam sa plâng și în brațele căruia să mă alint.

Ea:Lasă-mă.
El:Bine, te las.

Noi, la fel ca apa în râu curgeam, izbindu-ne de orice pietricică cu o viteza lentă, dar dureroasă, nimic nu se schimba, nici Tu, nici Eu. Tu, nu realizai, că ceasul nostru s-a oprit în momentul când ai spus:”Bine”, iar clipele petrecute în singuratate mă făceau mai puternică.

Ea:Lasă-mă.
El:Cum dorești.

Am trecut prin toate greutățile cu brațele deschise, înarmată, acest lucru m-a făcut independentă, puternică, înțelesesem că pot, și de fiecare dată ma întrebam: ce mă mai ține lângă el? ”- nimic”, căci sunt de una singură.

Ea: Eu pot, lasă-mă.
El:Bine.

Hmm! Bine, era tot ce puteai să-mi oferi Tu.

Ea:Vreau să plec.
El:De ce? (Uimit) e totul bine la noi, nu?
Ea:Nu!

El n-a realizat, că suntem străini, că e prea târziu a schimba ceva. N-a înțeles la timpul potrivit, când am avut nevoie de el, de un sincer ”Nu, nu te voi lasa nicicând” Am avut nevoie de el, dar n-a fost.
Acum, lasă-mă!

Autor anonim

0 comments:

Post a Comment