Am crescut într-o lume în care critica era la ea acasă. Prima ce se făcea- se critica.
”Ca să fii pregătită pentru orice”, acesta era argumentul, de fiecare dată când spuneam că poate există și partea bună a lucrurilor.



Și când te uiți în jur, îți dai seama că oamenii cu asta respiră. Dacă nu critică, se sufocă, și poate mor.
A devenit oarecum comod să stăm pe canapea, cu picioarele pe măsuța de cafea și să criticăm totul în jur: fie concurs, fie festival, fie proiect, fie eveniment, fie persoană, fie status pe facebook.

Critica a devenit chintesența existenței noastre.

Am uitat cum e să vedem partea pozitivă a lucrurilor, nu mai știm să apreciem, să spunem un mulțumesc, să ne bucurăm că lucrurile oarecum se mișcă, că unii au rezultate frumoase.

De asta trăim într-o lume posomorâtă în care oamenii se chinuie, în care nu se mai zâmbește, pentru că totul în jur este rău.
Iar faza este că: negativul, atrage negativ.
Pe când, orice are, pe lângă negativ, cu siguranță, și o parte pozitivă, doar că noi alegem ce vrem să vedem.


Încearcă mâine să vezi frumosul în tot, încearcă doar o zi, un simplu exercițiu, și ai să vezi cum lucrurile capătă o nouă alură.

Să-mi povestiți ;)

filosofii