Kjell Nordström Anders- master class în Chișinau

Azi am făcut alegerea, zic eu, corectă și am fost la master class-ul organizat de AOAM, cu participarea economistului notoriu și autorul best seller-ului ”Funky business”, Kjell Nordström Anders.

De la un timp încoace parcă tot mai multe evenimente de acest gen în Chișinău (și îmi place foarte mult asta, deși e prezent cam același nucleu de persoane, tot e un pas înainte),  și știu că în curînd se vor mai desfășura astfel de seminare, așa că fiți pe fază.
Care e părerea mea totuși?
Lucruri știute în linii generale, mai mult sau mai puțin evidente, însă care n-au fost conștientizate. S-au găsit oameni care au conștientizat, au pus pe hîrtie și acum țin seminare, și ne ajută pe noi să avem acel AHA! de care aveam nevoie.
Am remarcat că atît Allan Pease (seminar care a fost recent), cît și Kjell Nordström au vorbit despre diferența dintre bărbat și femeie. Asta are priză la public, creând o atmosferă lejeră în care femeile se simt mai superioare, iar bărbații că femeile prea au ajuns departe, și prea nu știu cum, de la o vreme, au prea multe calități ce le favorizează.
Mi-a plăcut mult că a avut un discurs bine structurat, clar,  în care a subliniat ce este capitalismul; despre feminism; ce efect are statutul ”single” și care a devenit frecvența acestuia; concentrarea populației în orașe; inovația- distrugerea creativă și care sunt principalele puncte pe care trebuie să ne bazăm atunci cînd vrem să facem bani (sper că n-am scăpat ceva).
Ce m-a impresionat?

  • Limbajul non-verbal. Pentru fiecare cuvînt era un gest, o mișcare bine pusă la punct, care nu supăra dar făcea discursul mult mai sugestiv, mai accesibil publicului. 
  • A spus despre ce va vorbi; vorbea concis, livrînd lucruri esențiale despre fiecare subiect; după fiecare mesaj, concluziona, spunînd despre ce a vorbit  (element știut de mulți, practicat de puțini).
  • Contactul vizual cu audiența
  • Deschiderea și apropierea de public: în timpul sesiunii de întrebări și răspunsuri s-a așezat pe scena, venind la același nivel cu spectatorul; mulțumea pentru fiecare întrebare și la final a discutat și a făcut poze cu toți doritorii.

Și în concluzie: mai des așa evenimente, mai des așa oameni de la care putem învăța multe și mai des așa minți care să știe ce e bine, util și corect.


imagine

7 comments

  1. Chiar dacă a fost în mare parte acelaşi nucleu de persoane ca şi la Allan Pease am observat şi feţe cunoscute (de la mine din grupă) care, în trecut, aveau o atitudine sceptică faţă de astfel de evenimente.
    Deci cu cât mai multe astfel de seminare se vor desfăşura şi la noi cu atât mai bine :)
    Valeriu

    ReplyDelete
  2. Interesant :) ce efecte are statutul "single"? :D nu am fost la seminar, dar sunt extrem de curios. :)

    ReplyDelete
  3. tot un mai mare procentaj de oameni mențin/capătă statutul de ”single”. Deci dacă nu se formează cupluri, atunci nu se formează familii, nu se nasc copii și aceasta afectează toate domeniile: social, economic, chiar și politic

    ReplyDelete
  4. :) Interesant. Merci pentru raspuns atit de rapid :D

    ReplyDelete
  5. Da evenimentele date intradevar sunt inca o motivatie pentru tineri de a avansa , de a trece peste prapastia imposibilitatilor de asi crea o viata frumoasa! In ceea ce e legat de tangentele intre genul feminin si masculin sint inca multe de discutat , mai ales pentru publicul de la noi din tara care inca dupa parerea mea inoata la capitolul dat ...

    ReplyDelete