Deoarece au venit în vizită rudele mele de peste hotare și tot aflîndu-ne la țară am făcut o frumoasă excursie, care a răscolit amintirile din copilărie.
(Îmi permit să folosesc limbajul uzual încă de pe atunci.)

Bunica mea trăiește pe malul Nistrului.
Îmi aduc aminte nopțile cînd stăteam la o răscruce și povesteam istorii de groază, după care toți se temeau să meargă acasă și noi fiind 3 la număr (verișori) îi petreceam pe unii.
Îmi pare bine că încă am prins timpurile cînd ne jucam cu mingea, cînd furam ”abricoase”, și mergeam la ”casa fărmată” să ne jucăm ”znamia” prin șanțuri.
Cum foloseam ”șîfer” în construcția căsuțelor în care ne ascundeam și mîncam fructe coapte.
Apoi făceam acea mîncare din glod și era cît pe ce să dăm foc casei, doar mîncarea trebuie încălzită.

Drumul spre Nistru, apa liniștită, papuci înglodați, aduce ceva amintire de marea de anul trecut, cam pe același timp, numai că fără zăpadă.

Apoi am crescut mai mari. Mergeam la club, ardeam ”scaturi” de Paști și dormeam în ”rîpe”, că doar așa se obișnuiește, după care veneam acasă îmbibați de fum.

Acum la țară este internet, apă caldă și căldură. Și satul este mai trist nu știu cum, fără copii care să se joace în ”drum”.

Azi am văzut Hidrocentrala, am fost la cimitir, am văzut Dubăsari și am simțit valurile Nistrului.

Continuăm să explorăm Moldova. Ea e frumoasă.