stau uneori și mă gândesc:
majoritatea încurajăm fenomenul de a-ți demonstra emoțiile, de a fi sincer, de a spune așa cum este, așa cum simți.

acum, o persoană face toate astea: e absolut sinceră, zice și face cum gândește, cum simte. este integră, îți vrea binele, îți zâmbește natural, uneori îți arată supărarea (fiindcă e ceea ce simte, și asta e natural).
Deci o persoană care nu-i ipocrită, care-i drăguță prin faptul că trăiește și nu se ascunde după măști, arată emoții.

Frumos, și noi de fiecare dată chipurile încurajăm acest comportament: ”te rog fii sincer(ă) cu mine, zi-i așa cum este, comportă-te natural, spune-mi ce simți”

Ei iaca avem situația.

Și ce facem noi?
ucidem asta.

cînd omul se manifestă așa cum este, noi îi râdem ironic în față, îi spunem de ce ar face asta, cînd poate să îmbrace o mască de om fericit și s-o poarte. ei și ce dacă nu corespunde cu realitatea, alții te vor vedea tare fainuț(ă).
Nu contează că în interior arde, tu pune masca.
Apoi mai venim cu fraze: ”și de ce-mi spui tu mie toate astea?; asta-i treaba ta, pe mine nu mă influențează; hai te rog, nu arăta asta aici; of hai lasă-mă cu ce simți tu etc etc”

Uneori am impresia că suntem ipocriți înnăscuți, egoiști din talpă
și atât timp cît trăim, încercăm să reparăm asta.

Iar din această cauză, se ucide, și alții devin roboți.



Nu arătați niciodată nimănui cum vă simțiți cu adevărat, îmbrăcați masca de om fericit și mulțumit,
oricum, nu le pasă.
Continuați să fiți ipocriți și egoiști, asta se cumpără acum.


mi-e silă

trăiri