DIN INIMĂ. Impresii de creatori

Părerea unui blogger este importantă. Însă la fiecare defilare mă întrebam oare cum se simt creatorii. Ce au vrut să transmită şi ce le-a reuşit de fapt.

De exemplu, Olga Blanc lasă la aprecierea spectatorilor şi clienţilor cât de mult le-a reuşit colecţia.


"Noi am prezentat colecţia O'Blanc Resort 2015 . Accentul principal l-am pus pe culorile colecţiei (bej, mint, galbent, oranj, corai). Colecţia a fost una foarte uşoară, care redă prospeţime şi romantism. Şi desigur, ca de fiecare dată, am oferit o atenţie deosebită lucrului manual. Toate rochiile sunt cusute manual cu flori şi mărgele." (Olga Blanc, Colecţia O'Blanc)



 
(foto: locals.md)

Irina Ulianovschi, fiind la început de cale, fiind colecţia ei de debut, şi-a propus să redea dragostea şi pasiunea pe care a investit-o. Îi place la nebunie ceea cu ce a ieşit de la show, primind o multitudine de mesaje de admiraţie şi cuvinte de susţinere, ceea ce o impulsionează şi mai mult să nu se oprească aici şi să continuie sa creeze ţinute unice şi irepetabile.


"În prezentarea mea de la Din Inima am vrut să pun accentul pe individualitate, pe unicitate, pe lucru manual şi pe câtă frumuseţe şi lux poate aduce acesta ţinutelor folosit pentru decorare.
Am vrut sa accentuez că orice femeie poate fi unica şi irepetabilă, şi că o haina poate scoate şi mai mult în evidenţă acest fapt." (Irina Ulianovschi)
 
(foto: locals.md)
Mărioara Onu de la Maicom, a apreciat evenimentul drept unul frumos de la care toţi au ce învăţa
"Noi am prezentat o colecţie de inspiraţie retro, am preluat siluete clasice ale anilor '50-'60 şi le-am adaptat la cerinţele actuale ale cumpărătorului. Colecţia are o gamă cromatică pastelată crem-roz-verde, culori luminoase, feminine, proaspete iar ca accente am utilizat imprimeuri florale masive care s-au încadrat perfect în ideea generală a colecţiei. Ne-am dorit să prezentăm o colecţie organică, să nu prezentăm haine separate ci o istorie coerentă. Totodată am prezentat exclusiv ceea ce găsiţi în magazinele Maicom, deci nu modă înaltă ci vestimentaţie adaptată sută la sută purtătorului din Moldova, ţinînd cont de toate rigorile impuse de această industrie şi de specificul nostru naţional. Noi am urmărit show-ul din interior, am avut grijă să fie bine organizat, să nu comitem greşeli de stil, şi să demonstrăm că de cele mai multe ori "mai puţin înseamnă mai mult" cu o colecţie rafinată şi de bun gust." (Mărioara Onu, Maicom)
(foto: locals.md)

Le Parole a declarat că "țelul nostru, în participare la acest eveniment, a fost conștientizarea publicului că LE PAROLE există și crează lucruri frumoase, de calitate. Pentru ca majoritatea populației autohtone nici nu știau de existența brandului nostru. Suntem foarte mulțumiți ca Din Inimă ne-a oferet această șansă."
 
(foto: locals.md)
Despre organizare. Designerii au apreciat mult evenimentul, considerându-l important pentru industria textilă a ţării noastre, pentru posibilităţile oferite creatorilor. Totodată, ei sunt cei care au văzut evenimentul din interior şi a căror feedback este cel mai important pentru organizatorii DIN INIMA Fashion Weekend 2015:

- "Din Fashion Show a devenit Fashion Weekend, aici sunt şi plusuri şi minusuri. A durat mai puţin astfel ca invitaţii să nu reuşească să obosească, au fost mai puţini organizatori în culise, în schimb a fost un moment mai dubios pentru cei care au vrut sa urmărească prezentarea tuturor participanţilor acestui eveniment, preţul biletelor pentru 2 zile reeşind dublu ca preţ. Totodată nu a fost clar criteriul dupa care au fost distribuite companiile participante în cele 2 zile".(Mărioara Onu, Maicom)
-"Din păcate, fiind în permanenţă după culise, aşa şi n-am reuşit să văd în întregime niciuna dintre colecţii. Cu toate aceste, eu consider că dacă organizatorilor le-a reuşit să adune atâţia designeri şi branduri, şi le-a oferit posibilitatea să se prezinte şi să-şi găsească potenţiali cumpărători-deja este foarte important pentru ţara noastră".(Olga Blanc, O'blanc)
-"Excluderea podiumului şi amenajarea traseului de defilare printre rîndurile de invitaţi. Aici nu pot să mă pronunţ pentru că nu am reuşit să urmaresc evenimentul decât din culise. Sala cu orgă oferă un spaţiu foarte frumos pentru prezentare, doar că este destul de mic ca să găzduiască toţi doritorii care vor să participe la acest eveniment care ia tot mai multă amploare". (Mărioara Onu, Maicom)
- "Show-ul mi s-a parut absolut superb, plin de energie pozitivă, ţinute frumoase şi designeri talentaţi. A fost o placere deosebită şi un vis împlinit pentru mine, participarea mea la acest eveniment de modă de aşa anvergură".(Irina Ulianovschi)
DIN INIMA Fashion Weekend 2015 este un eveniment dedicat brandurilor moldoveneşti. Este la cea de a 7-a ediţie şi pentru prima dată a durat un weekend întreg.


0 comments:

Post a Comment