Azi s-a făcut exact o săptămână de când am intrat în sala de film.
Era întuneric. Am pășit nesigură, știind că pot da de o scară. Am găsit-o. Am alunecat atent piciorul pe ea, apoi am încercat să găsesc scaunul. L-am desfăcut atent și m-am așezat.
Am privit la ecran. Era un film despre Roșia Montana.
Imediat am văzut amintiri. Mi-am adus aminte de mina de aur în care am fost în Roșia Montana și discuțiile cu localnicii. Mi-am adus aminte și de proteste.
Film care a trezit în mine mai mult decât plăcere vizuală, mai mult decât experiențe.
S-a făcut lumină. Și mi-a apărut așa o revoltă interioară. De ce oamenii consumă film de hollywood cu acțiune și umor ieftin, iar documentariile sunt privite doar de oamenii din domeniu? Sala era aproape goală.
Suntem ceea ce consumăm. Și atunci m-am făcut comodă și am ales să consum artă.
Chiar și acum în capul meu se derulează Portrait of Aida. Un film care m-a marcat, un film care m-a făcut să descopăr mai mult decât un rezultat final, mai mult decât imagine.
Cronograf a avut partea vizuală foarte bună.
Au fost regizorii, ai putut să-i întrebi de ce s-a terminat așa filmul, sau cum se face ca tu fiind orb, să lucrezi director de imagine.
Iar sufletul meu a devenit fericit când duminică seara sala s-a umplut.
Am înțeles, Cronograf e mai mult decât un festival, Cronograf e hrana sănătoasă pentru mintea și sufletul nostru.
Iar Culture.pl a promovat filmele ca motor al transformărilor sociale evenimente Moldova
0 comments:
Post a Comment