Noi respirăm aer.
Cât putem trăi fără acesta? Un minut? Două? Vreo 5?

Știți senzația cât te sufoci, când nu ai aer?
Când de exemplu ești sub apă, și simți că atât, plămânii tăi nu mai au rezervă.
Începi să te panichezi, să te zbați, să faci orice ca să ieși la suprafață.

Corpul tău trece printr-un stres extrem.
Psihologic ești afectat.
Și înainte de a te scufunda data viitoare, ai să eziți.
Și cu cât mai mare va fi șocul, cu atât mai lungă ezitarea.
Unii nu vor mai intra niciodată sub apă.

Oamenii. Sunt oameni care îți iau aerul. Te sufocă.
Pentru că te iubesc prea mult, pentru că țin prea mult la tine, pentru că le pasă.
Dar totodată ei îți provoacă această panică, pentru că te lasă fără aer.

Iar tu vrei simplu, să stai la suprafață.
Și nu vrei să împarți aerul tău cu nimeni.


Și te gândești că ai vrea să te părăsească, acești oameni, care îți consumă oxigenul.
Să-și consume propriul său aer, și să nu pretindă la partea ta.

Eu consum aer. Recunosc, că îl fur și pe al altora. Le fur câte o respirație și îi văd cum se sufocă.
Și atunci mă gândesc că e timpul să-i părăsesc.

trăiri