De mici suntem învățate să fim perfecte:
”nu fă așa că nu-i frumos”, ”rotungește literele așa ca Doamna profesoară”, ”de ce Lenuța a luat 10, dar tu 9?” și tot așa.
Toată viața suntem într-o fugă să îi mulțumim pe ceilalți, îndeosebi pe părinții noștri. Ne străduim să fim perfecte, și nu pentru noi, dar pentru alții.
Câți  Câte dintre noi au terminat facultatea x sau y pentru că părinții au vrut anume acea facultate?

Un lucru nu ne-au învățat părinții noștri, profesorii, dar ne învață viața: că suntem perfecte în imperfecțiunea noastră.
Faptul că aveam scrisul ascuțit sau că preferăm să râdem în hohote asta ne face deosebite, asta ne face să fim noi, asta ne face să fim individualități.
Și nu trebuie să tindem să fim ca cineva, pentru că acel cineva este modelat de alte circumstanțe, de altă familie, și niciodată nu vom fi asemenea.
E nevoie să ne acceptăm cum suntem.

Nu vă obosiți în căutarea perfecțiunii, ea nu există, iar drumul pe care alegeți să îl faceți e atât de obositor și plictisitor, iar în final nici nu merită.

Fiți imperfecte, pentru că iubite sunteți anume pentru imperfecțiuni.
Fiți perfecte în imperfecțiunea voastră.

filosofii