viața se termină atunci când pasiunea dispare

Pasiunea a devenit un fel de cliche a zileleor noastre.
Încerci să faci ceea de ce ești pasionat, încerci să-ți găsești pasiunea în viață, încerci să-ți urmezi pasiunea.



Și cu ce ne-am ales? cu o mulțime de oameni care stau și așteaptă să-și descopere pasiunea. Stau și așteaptă.

Nu se apucă de nimic, pentru că asta nu este pasiunea lor, sau nu sunt siguri că de asta sunt pasionați.

Chiar dacă au impresia, că asta e pasiunea lor, când ea dispare, renunță la activitate, renunță la om,
pentru că dacă nu o faci cu pasiune, nu o faci deloc.

Oameni neîmpliniți, oameni inhibați, oameni care sunt frustrați că până acum nu și-au descoperit pasiunea.

Pentru că așa spune teoria zilelor noastre: trebuie să știi ce vrei de la viață, trebui să știi ce vei face în 5 ani (asta te întreabă la toate interviurile de angajare), trebuie să cunoști ce-ți place cu adevărat. Iar dacă nu știi - ești un om pierdut, derutat, care nu se știe pentru ce e pe acest glob.



Și aici e marea noastră greșeală. Și aici e locul unde clacăm. E momentul în care ne pierdem. E punctul în care credem că viața noastră nu are sens: fără pasiune, fără scop, fără vise.

Ei și ce dacă nu știu unde vreau să ajung peste 5 ani?
Ei și ce dacă încă nu mi-am descoperit pasiunea?
Ei și ce dacă nimic nu mă entuziasmează?
Ei și ce?

Viața nu e o continuă căutare, viața nu este ceea ce voi fi mâine,
viața e ceea ce sunt acum și ceea ce fac acum, cu sau fără pasiune.


0 comments:

Post a Comment