Toate dezamăgirile pornesc de la aşteptări.

Când ai aşteptări şi ele nu se realizează, atunci apar ezitările şi pierzi încrederea.

Pentru că la tine în cap se formează un tablou, cum se va întâmpla, cum va arăta, care va fi rezultaul final. Tu deja ai trăit acele emoţii, deoarece creieraşul nostru nu face diferenţa dintre imaginaţie şi real. Ai simţit cum e să fii acolo unde ţi-ai dori, cum e să trăieşti acele clipe, cum se realizează acele promisiuni.

Şi apoi, te izbeşti de realitate, care deloc nu e aşa, care îţi mai dă vreo două palme ca să te scuture de emoţii. Îţi arată că rozul nu-i chiar roz şi că oamenii nu prea fac, ceea ce zic. Şi doare, nu mai vrei să crezi, te demotivezi şi devii sceptic la toate.

De asta e bine ca să vorbeşti, fie relaţie business, fie personală, fie una de dragoste. Să vă ziceţi aşteptările, să le agreaţi şi apoi să vedeţi ce se poate oferi, ce nu, şi să ajungeţi la consens. Comunicare e esenţa. Să zici ce vrei, cum vrei, ce simţi, de ce ţi-e frică, cum îţi imaginezi. Şi apoi ascultă şi cealaltă parte, suprapuneţi. Vedeţi ce se încadrează în tabloul comun şi vedeţi dacă vă place cum arată. Creaţi-l după placul comun, altfel relaţia nu funcţionează.

Deseori noi aşeptăm sau de la noi se aşteaptă nişte lucruri despre care nici nu bănuim, şi nu ştiu cum iese, că noi facem exact invers. Apoi relaţiile se detereorează şi nici măcar nu înţelegem de ce. Totul porneşte de la aşteptări.

Cel mai bine să nu le setaţi, însă la un moment dat asta devine imposibil, atunci când relaţia devine mai apropiată, sau când tu ca şi şef te aştepţi la anumite lucruri de la angajaţii tăi.

Şi comunicaţi. Prea multe rele se întâmplă de asta că noi nu vorbim, nu spunem ce vrem, ce putem, la ce ne aşteptăm.

filosofii