Creta pe timp de pandemie

Din ianuarie aveam planificate vacanțele pentru anul 2020. Una, care trebuia sa fie de ziua mea, s-a anulat cu rambursări, aceasta- dacă se anula- pierdeam tot. Grecia s-a deschis pentru turiști, respectiv nu aveau temei de rambursare. Așa că am stat cu emoții și am trimis gânduri pozitive universului ca să fie totul bine.





Înainte de plecare am scris la toate autoritățile posibile și imposibile. Am sunat la Atena ca să-i întreb dacă o să pot intra în țară, precum și am citit toate mesajele dintr-un grup pe facebook a celor care plecau în Grecia.
Autoritatile m-au anuntat ca cetatenilor UE le este permisa intrarea in Grecia (eu fiind cetățean român), iar avioanele din Moldova- aterizează. 



Cu cel putin 48 de ore înaintea zborului am completat formularul pe travel.gov.gr, iar înainte cu 24 ore am primit un email cu un QR cod, conform căruia pasagerii sunt testați aleatoriu (din surse neoficiale am înțeles că sunt testați cei a căror cod începe cu 1 și 3). Deci ține și de noroc. La acel moment nu era sens să fac testul la Chișinău, pentru că nu conta pentru ei, testau pe toți aleatoriu.




Noi am avut noroc, am trecut fară probleme și fără a fi testați, respectiv nici nu a fost nevoie să ne autoizolăm până la venirea rezultatelor. 




În Grecia măștile sunt purtate unde și unde, preponderent în transport și desigur aeroport.  Pandemia se simte prin numărul redus al turiștilor, dar asta e o oportunitate bună să savurezi locurile fără aglomerație.


Zborul din Moldova l-am avut cu WizzAir, iar din Atena cu Sky Express. 


Așa am reușit și să vizităm un pic din capitală (pentru detalii despre Atena găsiți în acest articol).



Creta este cea mai mare insulă a Greciei și are plaje incluse în topul celor mai frumoase. De aceea am ales-o ca și destinație.

După care urma să aleg în ce oraș o să am cazarea, fiind conștientă că în 7 zile n-am cum să văd toată insula. Aici iarăși depinde de preferința fiecăruia. O opțiune era Heraklion, destinație cu încărcătură istorică și o altă opțiune- Chania- numită și Veneția Greciei, mai atractivă pentru mine dar și mai aproape de cele mai frumoase plaje.


Cazrea am luat-o prin Airbnb (aveti o reducere de 35euro la prima voastră ședere dacă veți folosi link-ul). De obicei nu optez pentru cazări luxoase pentru că nu petrec timpul în casă. Pentru mine este esențial să fie curat, să aibă un pat, o baie și o bucătărie decentă și să fie aproape de plajă (sau cât mai aproape de marea majoritate a obiectivelor turistice în cazul orașelor). Anterior Airbnb era prima opțiune în alegerea cazărilor, acum tot mai des fac rezervările pe booking, oferindu-mi pentru aceeași cazare prețuri mai joase. Căutați și acolo și acolo.

Cum ajungeți de la aeroport în oraș?
După ce ieșiți din aeroport, o luați spre dreapta, până aproape de terminarea clădirii aeroportului. Acolo este o stație de autobuz. Biletul spre Chania este 2,30euro și călătoria durează 30 minute. Să știți că orarul autobuzelor diferă de la o zi la alta, de asta consultați graficul acestora și pentru ziua de plecare. Nu aveți nevoie să fiți chiar cu 2 ore înaintea zborului, aeroportul fiind foarte mic și puțin aglomerat, iar dacă faceți check-in-ul online aveți nevoie de maxim 15 minute pentru a ajunge la poarta de îmbarcare.



Ce să vedeți în Chania?
Orașul vechi o să vă fascineze cu străduțele înguste și pline de culoare. Acestea sunt amenajate frumos cu taverne comode. 



Faleza este destul de lungă și se termină cu accesul la un far. Pozele ies fascinante.


Plaja orașului este modestă, însă plajele din apropiere merită tot efortul.


La restul plajelor ajungeți cu autobuzul pe care îl luați de la gară. Totul este foarte bine organizat și vă duc și vă aduc exact unde aveți nevoie. După ce cumpărați bilet, ciuliți urechile pentru că șoferii vor striga destinația. Dar n-aveți cum să omiteți. În mare parte autocarele pornesc la ora 9:00, însă intuiesc că într-o stare globală normală au mai multe ore de pornire. Verificați aici orarul autobuzelor.

Laguna Balos. Pentru a ajunge la lagună luați autobuzul (ora 9:00) spre Kissamos Port (anume spre port). Prețul biletului este 6,20euro, iar călătoria durează 1h10. De acolo luați vaporul (autobuzul vă lasă fix în fața caselor de bilete și la ora potrivită). Prețul este de 25euro. Acest vapor vă duce la Laguna Balos și la insula Gramvousa, insula piraților. Dacă aveți rău de mare, să aveți pastile la voi. Noi am nimerit valuri foarte mari și la un moment dat oamenii au început să vomite. Personalul are gijă să vă ofere punguțe. De asemena, opțiunile de mâncare sunt limitate acolo (puteți avea pizza, gogoși, sandvișuri), iar la întoarcere aveți happy hour (2 beri sau 2 înghețate la preț de una). Când debarcați vă anunță și ora la care să fiți înapoi, așa că fiți atenți, că altfel nu știu cum plecați de acolo. La Balos vă sugerez să uracți sus la view point (vis a vis de partea în care vă lasă vaporul) ca să vedeți priveleștea integrală. 


Faceți baie, apa fiind foarte caldă, și da- transparentă.



La Gramvousa la fel este posibilitatea să urcați la cetate, însă noi fiind deja extenuate am preferat să savurăm apa mării. 


La întoarcere, autobuzul vă va aștepta în fața vapoarelor. Dacă nu ați cumpărat bilet de întoarcere, fără grijă, puteți plăti direct la șofer.

Plaja Elafonisi. Dacă ați visat să ajungeți în Bahamas la plaja cu nisip roz, atunci la Elafonisi aveți o variantă mai ieftină, dar extrem de frumoasă. Până la această lagună facți 2h10, iar biletul este 10euro într-o direcție. Chiar și drumul până acolo este de poveste: serpentine, munți, stânci abrupte, drumuri înguste, tunel. 

Pe plajă un set- umbrelă și 2 șezlonguri sunt 10 euro. De asemena găsiți și câteva baruri de unde puteți cumpăra băutură și placinte. Zona nu este una cu hotele sau taverne, așa că barurile de pe plajă sunt singurele opțiuni. Înapoi autobuzul pleacă la 16:30.




Plaja Falassarna. Plajă cu apă transparentă, puțin mai rece decât în celelalte părți. De asemenea, găsiți și zone cu nisip roz. Aici setul de șezlonguri este 8euro și găsiți câteva taverne pentru a lua masa. Călătoria cu autobuzul durează 1h40, la un preț de 7,60euro. Înapoi autobzul este la 17:45. Dacă mai stăteam câteva zile avea să fie plaja la care reveneam de mai multe ori. Pur și simplu superbă.



Ce să mâncați?
De obicei, atunci când merg la mare, mă înfrupt din fructele de mare, îmi iau doza pentru tot anul. Ca să încercați ceva grecesc: gyros, souvlaki, moussaka, tzatziki și salata grecească. În Creta ouzo este înlocuit cu raki, iar vinul are foarte multe note florale. Multe taverne și restaurante au "oferte" pentru 2 persoane- platouri cu fructe de mare, salată, tzatziki, cafea, desert, raki la 30 euro, un preț foarte bun. În genere, prețurile în Grecia sunt suficient de accesibile, o masă pentru 2 persoane o să vă coste de la 15 euro, porțiile fiind enorme, iar apa plată, pâinea, pe alocuri un aperitiv, desertul și degestivul îl aveți gratis sau în schimbul prețului copertei (1-2euro/pers).


Revenirea acasă.
Revenirea a fost ceva mai anevoiosă decât pleacarea. Din cauza interdicțiilor țării noastre, neapărat trebuie să fii rezidentul Moldovei. Pe lângă pașaportul românesc, sugerez să ai la tine și buletinul md. Iar în avion completezi formularul că vei sta următoarele 14 zile în auto-izolare. Cei de la frontieră nu prea știu multe detalii despre cine îți face cumpărăturile sau care e statutul tău la job, de aceea există linia verde pentru a primi răspunsuri.

Pentru mine, Grecia este o țară în care poți merge de multe multe ori, pentru că mereu te va bucura cu plaje frumoase, prețuri pământești și ospitalitate. Pentru diversitate, de fiecare dată aleg locuri/insule noi, această țară oferindu-ți această posibilitate. Când nu știi unde să mergi în vacanță, alege Grecia, pentru că nu vei greși.


Greece is always a good idea.

Pentru impresii la cald puteți urămări Crete din Highlights pe contul meu de Instagram.




0 comments:

Post a Comment